Un exemplar rar de rechin a eşuat pe un ţărm din Irlanda: cercetătorii sunt îngrijorați

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 04-04-2023

Actualizat: 04-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Un exemplar rar de rechin a eşuat pe un ţărm din comitatului Wexford, Irlanda, iar oamenii de ştiinţă cred că este prima înregistrare oficială a acestei specii în apele irlandeze, informează DPA şi PA Media.

Oamenii nu au foarte des ocazia de a vedea un astfel de rechin, care aparţine speciei Odontaspis ferox, întrucât exemplarele trăiesc în larg, acolo unde adâncimea apei depăşeşte 100 de metri.

Cu o lungime de 4,3 metri, exemplarul femelă descoperit în Wexford se situează la extremitatea superioară a dimensiunilor caracteristice acestei specii.

Oamenii de ştiinţă de la Trinity College Dublin au spus că au fost surprinşi să vadă un astfel de exemplar în Wexford, întrucât se crede că specia poate ajunge în nord doar până la golful Biscay, în estul Oceanului Atlantic.

Biologul expert în rechini Nicholas Payne, asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Naturale de la Trinity College Dublin, a fost anunţat de prezenţa exemplarului eşuat de un turist elveţian care a zărit rechinul sâmbătă în timp ce se plimba.

Cercetătorul a spus că ''nu i-a venit să creadă'' atunci când a fost anunţat.

''Am ştiut că trebuie să mergem urgent acolo să documentăm acest exemplar rar'', a spus Payne.

O echipă de cercetători de la Trinity College şi University College Dublin a lucrat în condiţii dificile, din cauza mareei care se apropia, pentru a colecta mostre biologice şi a încerca să determine cauza morţii rechinului.

''Vom realiza câteva teste pentru a afla cauza, dar şi pentru a afla mai multe despre această specie în general'', a spus Payne.

Un alt rechin din aceeaşi specie a eşuat în sudul Angliei în urmă cu două săptămâni.

''Să vedem un al doilea aici, atât de curând, este puţin îngrijorător'', a adăugat Payne.

Rechinii aparţinând acestei specii sunt consideraţi ''vulnerabili'' de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Jenny Bortoluzzi a ajutat la realizarea disecţiei şi a spus că informaţiile colectate sunt ''nepreţuite''.

''Este de asemenea minunat că am fost contactaţi de un cetăţean obişnuit întrucât arată o creştere a gradului de conştientizare şi sperăm că acest lucru să încurajeze mai mulţi oameni să ne contacteze în viitor dacă vor face descoperiri similare''.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri