Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un fost consilier al lui Traian Băsescu laudă măsurile MApN privind achiziția de corvete: Este un act de curaj acela de a sesiza Parchetul Militar

gandul.info
corvete

Iulian Chifu, fost consilier pentru Afaceri strategice, Securitate și Politică Externă al lui Traian Băsescu, susține că demersurile Ministerului Apărării privind achizița de corvete este un act de curaj.

"Trebuie să vedem toată componenta juridică și cea cu privire la acte cu privire la licitație. Este o procedură care vine în mod natural în momentul în care există suspiciuni sau în care există capete de probe mai mult care ridică semne de întrebare în legătură cu modul în care s-a derulat o procedură de achiziție. Eu cred că este un act de curaj acela de a sesiza Parchetul Militar, Justiția militară pentru a întrerupe o asemenea procedură pentru a preîntâmpina ca malversațiuni de natură subterană – infracțională evident – să se repercuteze asupra achizițiilor de armamente. Sau, dacă vreți în mod foarte simplu: chiar dacă alocăm mai mulți bani la Apărare - sau cu atât mai mult că alocăm mai mulți bani la Apărare, luând de la alte domenii- este normal ca nimeni să nu își permită să ia bani din aceste achiziții care trebuie făcute cât mai corect și cât mai în beneficiul Armatei Române pe caracteristicile pe care necesitățile sale le reclamă", a declarat, pentru Mediafax, Iulian Chifu.

"Este un bun avertisment ca și în cazul achizițiilor ulterioare grija față de derularea corectă (să fie -n.r.) fără niciun fel de bavuri, fără interese personale sau de grup în asemenea achiziții, ci dirijând totul exclusiv pe criteriile pe care le solicită Armata Română, pe necesitățile sale, pe nișele sale de achiziții pentru a apăra și a descuraja orice tip de amenințare care ar veni pe această zonă", a completat Chifu.

Referitor la intensificarea prezenței Rusiei în Marea Neagră, despre care fostul ministrul al Apărării Naționale, Mihai Fifor, a făcut referire de numeroase ori în mandatul său, Iulian Chifu subliniază că Moscova e prezentă prin acțiuni în Marea Neagră începând din 2008.

Citeste si Autoritățile franceze anunță bilanțul DEVASTATOR al exploziei din centrul Parisului - Doi morți și zeci de răniți

"Chiar dacă Georgia nu reprezenta niciun fel de amenințare totuși (n.r. – Rusia) a declanșat acel război și a anexat de facto două regiuni ale Georgiei: Abhazia și Osetia de Sud. Apoi, după anexarea Crimeii, Crimeea a fost supramilitarizată nu numai cu destinația statele din regiune, membre ale NATO – capacitatea militară din Crimeea excede nevoii unui balans și a unei dominații complete pe Marea Neagră și este destinat complet proiecției forței în estul Mediteranei și mai departe. Deci vorbim despre capabilități extrem de puternice, exerciții pe care le-am văzut, toate cu blocarea porturilor statelor NATO în regiune, cu lovituri trase în Bosfor și Dardanele chiar direct din Crimeea. Deci aici o întărire majoră a capabilităților ruse o vedem, motiv pentru care România trebuie să își întărească apărarea și pe această dimensiune, este un avertisment asupra faptului că partea sudică a flancului estic al NATO este vulnerabilă și poate fi oricând o direcție de agresiune rusă. De aceea trebuie să ne pregătim, în primul rând la nivel teritorial, la nivelul coasteor și, evident, formula de apărare a apelor maritime vin în consecință, și aici ar trebui să avem capabilitățile necesare pentru a ne apăra interesele și teritoriul", a conchis fostul consilier prezidențial.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri seară, că a suspendat procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale și că a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.