Un fost patron al unei agenţii de publicitate a pledat vinovat în scandalul de corupţie de la JO de la Tokyo

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-02-2023

Actualizat: 17-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: digisport.ro

Declaraţiile sale în faţa unui tribunal din Tokyo intervin în timp ce o anchetă privind apeluri de oferte trucate în legătură cu Jocurile din capitala niponă iau amploare.

Procurorii îl acuză pe Shinichi Ueno, fost preşedinte al ADK, a treia cea mai importantă agenţie de publicitate niponă, că ar fi plătit 14 milioane de yeni (98.000 de euro) lui Haruyuki Takahashi, un fost responsabil al Comitetului de organizare Tokyo-2020, în schimbul unui contract de sponsorizare pentru grupul său.

Conform procurorilor, Ueno (69 ani) era în 2018 "disperat" că agenţia sa nu a câştigat niciun contract legat de Jocuri şi ar fi apelat la Takahashi să-l ajute.

De asemenea, Takahashi este acuzat că ar fi primit 1,4 milioane de euro mită din partea mai multor companii, în special pentru atribuirea de contracte publicitare.

Procurorii l-au arestat luna aceasta pe un fost responsabil al organizării JO de la Tokyo, Yasuo Mori, precum şi pe alţi trei oameni de afaceri bănuiţi că ar fi trucat apeluri de oferte legate de JO.

Acest amplu scandal a afectat candidatura oraşului Sapporo (nordul Japoniei) la Jocurile Olimpice de iarnă din 2030. Sapporo a întrerupt evenimentele promoţionale şi prevede un sondaj în rândul populaţiei pentru evaluarea candidaturii.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri