Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din SUA a ajuns după gratii: De ce este acuzat

sua inchisoare

Dennis Hastert, un fost "speaker" al Camerei Reprezentanţilor SUA, a fost condamnat miercuri la Chicago la 15 luni de închisoare pentru a fi plătit ilegal bani unui bărbat care îl acuza că l-a agresat sexual în timp ce era adolescent, relatează AFP. Potrivit presei locale, după efectuarea pedepsei, el va fi în libertate condiţionată timp de doi ani, a precizat judecătorul Thomas Durkin, care a cerut de asemenea ca Hastert, 74 de ani, să participe la un program special pentru delincvenţi sexuali.

Chiar înainte de pronunţarea pedepsei, Hastert, care a fost şeful Camerei Reprezentanţilor între 1999 şi 2007, a mărturisit pentru prima dată că a abuzat de băieţi când era profesor într-un liceu din Illinois (nordul SUA) şi antrena echipa de lupte a şcolii, în anii 1960 până la începutul anilor 1980. "Ceea ce am făcut a fost rău şi regret... am profitat de ei", a declarat el, potrivit Chicago Tribune. Procurorii au afirmat că el a agresat sexual cel puţin cinci băieţi de 14 ani şi mai mult. Anul trecut, Hastert a pledat vinovat pentru a fi structurat în mod ilegal retrageri bancare pentru o sumă totală de 3,5 milioane dolari, ceea ce i-a permis să ascundă cui i-a trimis aceste fonduri. Banii erau destinaţi să cumpere tăcerea uneia dintre victimele sale, ca parte a unui acord amiabil, anunţă Agerpres.

Având în vedere că agresiunile sexuale au fost comise în urmă cu peste 30 de ani şi s-au prescris, numai infracţiunea bancară a fost reţinută contra lui Hastert, notează France Presse. În calitate de membru al Congresului, Dennis Hastert a votat mai ales împotriva unei legi favorabile homosexualilor. El a fost de asemenea criticat pentru că nu a reacţionat când un alt ales, Mark Foley, a fost implicat într-un scandal după ce a trimis mesaje cu caracter sexual unor băieţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.