Un fost procuror din Seul a fost condamnat miercuri la doi ani de închisoare pentru abuz de putere, în legătură cu un caz foarte mediatizat care a declanşat mişcarea #MeToo în Coreea de Sud, relatează AFP preluată de Agerpres.
Ahn Tae-Geun a fost acuzat că a atins în mod insistent o subalternă, Seo Ji-hyun, la înmormântarea tatălui unui alt coleg, în 2010. Seo Ji-hyun a depus plângere, ceea ce i-a adus un transfer şi o retrogradare, iar cariera ei a stagnat ani de zile.
În ianuarie 2018, magistrata a hotărât, în cele din urmă, să vorbească public în acest sens, povestind experienţa sa într-un interviu la televizor, lucru fără precedent, deoarece multe victime ale hărţuirii păstrează tăcerea în Coreea de Sud pentru a nu fi ostracizate.
Interviul a servit drept catalizator şi multe femei au făcut dezvăluiri similare, acuzând personalităţi din lumea artelor, a politicii şi chiar a religiei de viol sau de agresiuni sexuale.
Ahn Tae-Geun, care a fost concediat în 2017 pentru corupţie, nu a fost acuzat de agresiune sexuală din cauza prescrierii - un an - ci pentru abuz de putere pentru că a obţinut transferul reclamantei.
El a fost găsit vinovat de această infracţiune de către Tribunalul Central din Seul şi condamnat miercuri la doi ani de închisoare.
Există suficiente dovezi că Ahn a transferat-o pe Seo din Seul ''pentru că se temea de consecinţele plângerii sale", a declarat judecătorul Lee Sang-ju.
Ahn a negat mereu acuzaţiile, spunând că era prea beat pentru a-şi aminti evenimentul în cauză. Dar judecătorul a considerat că acesta era destul de conştient de investigaţia internă atunci când Seo a fost transferată.
Lăsat în libertate sub cauţiune în timpul anchetei, Ahn a fost arestat la tribunal.
Coreea de Sud are una dintre cele mai avansate economii din lume. Dar este în mod constant pe ultimele locuri în clasamentele OCDE privind egalitate salarială şi locul femeilor în management.
Mai multe femei sud-coreene au fost hărţuite sexual la locul de muncă, dar cele care îndrăznesc să vorbească sunt adesea sancţionate sau chiar concediate fără nicio procedură judiciară. Într-o societate care este deja foarte conservatoare şi patriarhală, sistemul judiciar este considerat deosebit de tradiţionalist, notează AFP.
Aproximativ 30% din procurorii din Coreea de Sud sunt femei, însă doar 8% deţin posturi de conducere. Potrivit unui studiu guvernamental recent, 70% dintre femei cu funcţii de magistrat au fost hărţuite sau agresate sexual.
Un fost procuror din Seul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz de putere
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

5
Grațiat de Trump pentru asaltul asupra Capitoliului, a ajuns închisoare pentru pornografie infantilă - Ce au găst anchetatorii în laptopul lui
5

459
Curge șampania în parlamentul israelian: spânzurarea devine pedeapsă implicită pentru palestinienii din Cisiordania. Reacții dure la nivel internațional
459

9
Maia Sandu face vizite oficiale în Finlanda și Letonia
9

38
Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens
38

39
Doi soldaţi ai forţelor de menţinere a păcii ale ONU au fost ucişi în sudul Libanului; Franţa solicită o reuniune a Consiliului de Securitate
39

957
"Cel mai dulce jaf din Europa" a făcut furori pe internet. Nestlé a confirmat incidentul printr-un comunicat neașteptat de savuros
957

33
Activitatea industrială din China își revine după două luni de contracție
33

36
Pentagonul va ţine marţi o conferinţă de presă privind războiul din Iran
36

94
Lupte grele în Liban - Patru militari israelieni au fost uciși în ciocnirile cu Hezbollah
94

2.449
Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Explozii la Ierusalim. Alertă aeriană și în EAU/ Iranul neagă orice negociere cu SUA
2.449

52
Traseul operelor de artă furate - Piața neagră, mafia și negocierile secrete
52

53
Trump se gândeşte să solicite ţărilor arabe o contribuţie la costurile războiului
53

81
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
81
















Comentează