Un fost responsabil militar rwandez suspectat de implicare în genocidul din 1994 a fost arestat în Țările de Jos

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 03-10-2023

Actualizat: 03-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un fost responsabil militar rwandez bănuit că a jucat un rol-cheie în genocidul din Rwanda din 1994 a fost arestat marţi în Ţările de Jos, a anunţat procuratura olandeză, transmite Reuters.

Pierre Claver Karangwa, în vârstă de 67 de ani, a fost reţinut în cadrul unei anchete olandeze asupra rolului său în genocid, anchetă care a început după ce în iunie a.c. Curtea Supremă a Ţărilor de Jos a stabilit că acesta nu poate fi extrădat în Rwanda de teama unui proces incorect, potrivit Agerpres.

Karangwa este acuzat în Rwanda că a avut un rol cheie în masacrul a aproape 30.000 de etnici tutsi la Mugina, în apropiere de capitala rwandeză Kigali, în 1994. Autorităţile rwandeze au cerut în 2012 extrădarea suspectului, care trăieşte în Olanda din 1998. Într-o audiere la tribunal privind posibila sa extrădare, în decembrie 2022, Karangwa a susţinut că este nevinovat de crimele de care este învinuit, şi deşi cetăţenia olandeză i-a fost retrasă din cauza acuzaţiilor de genocid, ceea ce teoretic deschidea calea extrădării sale, Curtea Supremă a respins extrădarea întrucât cel vizat face parte din opoziţia din Rwanda.

Procuratura olandeză îl bănuieşte pe Pierre Claver Karangwa de implicare în incendierea unei case în care se adăposteau zeci de femei şi copii, după atacul din satul Mugina.

Se estimează că aproximativ 800.000 de etnici tutsi şi hutu moderaţi a fost ucişi în genocidul din Rwanda, orchestrat de guvernul hutu extremist şi pus în aplicare atât de oficiali locali cât şi de simpli cetăţeni.

Ţările de Jos au mai judecat şi condamnat suspecţi de genocidul din Rwanda, în baza prevederilor olandeze privind justiţia universală, şi au extrădat în Rwanda suspecţi de genocid.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri