DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un fotbalist român a fost condamnat pentru viol în grup

Radu Pop
judecator justitie

Un fotbalist român care joacă în Italia, Daniel Onescu, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol în grup, potrivit Mediafax.

În timp ce se întorceau la Verona după un meci de fotbal din Serie C la Cesena, 5 fotbaliști ar fi abuzat în 2020 de o studentă pe care au invitat-o să participe la "un joc de cărți și alcool", relatează Corriere del Veneto.

Patru dintre ei ar fi profitat pe rând de fată, în timp ce al 5-lea - românul - îi filma cu telefoanele mobile. Cei 5 fotbaliști au fost însă considerați responsabili în egală măsură, potrivit judecătorului care i-a condamnat la câte 6 ani de închisoare pentru viol în grup.

Fata a spus că a fost invitată pe rețelele de socializare de către un prieten din facultate în care avea încredere. După ce a băut bere și gin cu lămâie nu s-a simțit bine, iar "după un timp", când a început să realizeze „ce se întâmpla", a reacționat: "Le-am cerut să se oprească”.

Apărarea a contrazis versiunea tinerei, spunând că a fost vorba de o "seară plăcută, fata de 20 de ani participând la aceste relații "în mod complet consimțit" și fără a fi supusă vreunui abuz.

"Nu a existat nicio constrângere, era lucidă și de acord", s-au apărat mereu sportivii, care la momentul faptelor jucau în seria C pentru Virtus Verona.

Au mai fost condamnați Edoardo Merci (mijlocaș de 23 de ani din Verona, care joacă acum la echipa universitară americană Central Arkansas Bears), Gianni Manfrin (29 de ani din Este, încă la Virtus Verona în Serie C), Stefano Casarotto (atacant central în vârstă de 26 de ani din Dolo, care în prezent joacă la Luparense Fc în Serie D), Guido Santiago Visentin (fundaș argentinian în vârstă de 23 de ani, care în prezent joacă la As Cittadella în Serie B) și Daniel Onescu (român în vârstă de 29 de ani care joacă în Serie D la echipa Dolomiti Bellunesi).

Avocații jucătorilor au anunțat "un recurs” după examinarea motivării, care urmează să fie depus în 60 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.