DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un fragment din moaștele Sf. Ier. Alexandru a fost adus la capela unui cămin de vârstnici din Capitală

Doxologia.ro
sfantul alexandru

Episcopul Galaction a oferit capelei Căminului de vârstnici Luxab din Capitală un fragment din moaștele Sf. Ier. Alexandru păstrate la Catedrala din Alexandria. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la instituția de îngrijire împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Făcând noi binele, să nu așteptăm mulțumire și răsplată, iar atunci când noi primim un bine să fim recunoscători și mulțumitori până la Dumnezeu, cum se spune în limbajul popular celui care ne-a făcut bine”, a spus Preasfințitul Părinte Galaction în predica sa, explicând astfel o aparentă contradicție între spusele Mântuitorului Iisus Hristos din contextele în care face diverse vindecări, conform basilica.ro.

„Atunci când facem binele, să nu așteptăm răsplată de la oameni, să nu cerem recunoștința celui căruia i-am făcut bine. Acesta a fost scopul pentru care Mântuitorul a rostit de multe ori celor cărora le-a făcut bine să nu spună nimănui nimic”, a spus Episcopul Alexandriei și Teleormanului.

„Acum, însă, Îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos așteptând și cerând chiar mulțumirea și recunoștința celor cărora le făcuse bine, pentru că voiește să ne învețe ca, atunci când primim un bine, indiferent de la cine, de la oameni sau de la Dumnezeu, să nu uităm să mulțumim, să nu uităm să ne arătăm recunoștința pentru binele pe care l-am primit”, a continuat Preasfinția Sa, referindu-se la Evanghelia celor 10 leproși.

„Iată că nu este nicio nepotrivire, nu este nici un conflict între cele ce spune Mântuitorul Iisus Hristos, ci este doar o pedagogie, o înțelepciune cu care ne învață cum să ne purtăm ca să nu greșim înaintea lui Dumnezeu”, a adăugat ierarhul.

„Cel mai mare făcător de bine este Însuși Dumnezeu”, a mai precizat părintele episcop.

Sfânta Liturghie a fost precedată de sfințirea raclei pentru fragmentul din moaștele sfântului, oficiată de episcop.

După liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a amintit că, anul acesta, Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit pentru prima dată un sfânt care a suferit de boala leprei, pe Sf. Nichifor Leprosul, pomenit în ziua de 4 ianuarie, conform unei decizii de anul trecut a Sf. Sinod.

„Marea lui virtute a fost aceea a slujirii celor aflați în suferință. Ani la rând a fost bucurie și nădejde oamenilor care sufereau cumplit, el însuși purtând aceeași cruce. De aceea, poate nu întâmplătoare este slujirea aceasta într-un centru pentru persoane vârstnice”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Cea mai mare bucurie este aceea a liturghiei, care este forma cea mai înaltă a recunoștinței pe care o arătăm mai întâi către Dumnezeu, dar și către cei din preajma noastră”, a adăugat Preasfințitul Părinte Timotei.

„Mulțumim Părintelui Alexandru Ivan pentru osteneala și dragostea lui, mulțumim tuturor celor care, ajutându-l în acest centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, arată dăruire, dragoste, așa cum a arătat și Sf. Nechifor Leprosul”, a încheiat ierarhul.

Centrul dispune de o echipă multidisciplinară de medici, asistenți medicali, kinetoterapeuți, asistenți sociali, psiholog, preot și personal de îngrijire și supraveghere. În Capela Ortodoxă se oficiază săptămânal Sfântul Maslu și Sfânta Liturghie.

Centrul Luxab a fost înființat în cadrul Asociației Creștine „Sf. Ierarh Alexandru și Sf. Cuvioasa Parascheva” și îngrijește 89 de vârstnici. Asociația are ca scop înfăptuirea binelui prin activități social-filantropice și este prezidată de Părintele Alexandru Ivan.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.