'Un gest regretabil', așa cataloghează Centrul pentru Combaterea Antisemitismului decorarea lui Bădulescu de către șeful statului

Autor: Alice Draghici

Publicat: 23-09-2024

Actualizat: 23-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Într-o reacție pe Facebook, Centrul pentru Combaterea Antisemitismului a condamnat decorarea fostului viceprimar al Bucureștiului, Aurelian Bădulescu, de către președintele României cu Ordinul Național “Pentru Merit”.

„Condamnăm ferm decorarea cu a fostului viceprimar al Bucureștiului, dl. Aurelian Bădulescu. Cu indignare profundă și dezaprobare categorică, luăm act de decizia stupefiantă de a-l decora pe dl. Aurelian Bădulescu, fost viceprimar al Capitalei, cu Ordinul Național ”Pentru Merit”. Dezamăgirea este și mai adâncă ținând cont că dl. Aurelian Bădulescu a fost decorat de însăși Președintele României, dl. Klaus Iohannis”, transmite Centrul pentru Combaterea Antisemitismului.

Aceștia sunt de părere că acordarea acestui Ordin lui Aurelian Bădulescu sfidează logica și amenință să submineze eforturile susținute ale României de a deveni un model regional și european în combaterea antisemitismului și a negaționismului din România.

„Reamintim că, din funcția sa de viceprimar al Municipiului București, dl. Aurelian Bădulescu s-a opus și a subminat, în mod activ si ferm, înființarea Muzeului pentru Istoria Evreilor și al Holocaustului într-o clădire istorică din centrul Municipiului București.

„Un gest regretabil în ultimul său an de mandat”

Mai mult, dl. Bădulescu a dat glas sentimentelor și crezurilor lui naționaliste / antisemite într-o scrisoare oficială, semnată în calitate de viceprimar al Municipiului București.”, mai spun aceștia.

Citește și: Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler

Centrul pentru Combaterea Antisemitismului transmite că prin acest gest, președintele României se contrazice flagrant.

„Acordarea unei distincții naționale unui antisemit declarat de către Președintele României contrazice flagrant nu doar declarațiile politice repetate, inclusiv cele ale Președintelui, cu privire la combaterea antisemitismului și a negaționismului în România, ci și mesajul promovat de Guvernul României în ultimii cinci ani pe scena internațională, legat de Strategia Națională pentru Combaterea Antisemitismului și implementarea acesteia”, potrivit Centrului pentru Combaterea Antisemitismului.

„Un gest regretabil în ultimul său an de mandat, echivalat doar de decorarea, în primul său an de mandat, a unui alt antisemit notoriu – un bilanț trist pentru noi, nerepetat de nici un alt Președinte al României.”, se arată în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri