China provoacă tensiuni înaintea întâlnirii Xi–Trump: un grup de bombardiere chineze H-6K zboară în apropierea Taiwanului

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 27-10-2025 06:00

Article thumbnail

Sursă foto: X

Un grup de bombardiere chineze H-6K a zburat recent în apropierea Taiwanului cu scopul de a efectua „exerciţii de confruntare”, a anunţat, duminică seară, presa chineză, oficializând aceste manevre cu doar câteva zile înaintea unei întâlniri prevăzute între preşedinţii chinez şi american.

Nicio dată precisă nu a fost comunicată de televiziunea naţională, care a publicat această informaţie prin intermediul contului său de pe reţeaua de socializare Weibo dedicată activităţilor militare, relatează Reuters, citat de news.ro.

„Mai multe avioane de vânătoare J-10 au zburat în formaţie de luptă într-un spaţiu aerian ţintă desemnat, iar mai multe bombardiere H-6K s-au îndreptat către apele şi spaţiul aerian din jurul Taiwanului pentru a efectua exerciţii simulate de confruntare”, se scrie, fără alte detalii.

Bombardierul strategic H-6K este capabil să transporte arme nucleare.

Xi Jinping şi Donald Trump sunt aşteptaţi să se întâlnească săptămâna aceasta în Coreea de Sud, în marja unui summit regional. Liderii chinez şi american ar trebui să discute în special despre războiul comercial care opune cele două ţări.

Marco Rubio îndeamnă la calm

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că Taiwanul nu ar trebui să fie îngrijorat de întâlnirea dintre cei doi preşedinţi.

Taiwan, pe care China îl consideră o provincie renegată şi nu exclude să o readucă în rândul său prin forţă, beneficiază de zeci de ani de un sprijin neoficial important din partea Statelor Unite. Washingtonul nu are relaţii diplomatice oficiale cu Taipei, dar este principalul său furnizor de arme.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri