Un grup de 11 parlamentari republicani a depus miercuri o moţiune pentru destituirea lui Rod Rosenstein, adjunct al procurorului general al SUA, care coordonează ancheta Departamentului Justiţiei privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, informează DPA, preluată de agerpres.
Moţiunea a fost iniţiată de congresmenii Mark Meadows şi Jim Jordan, care îl acuză pe Rosenstein de obstrucţionarea şi întârzierea răspunsurilor la solicitările de informaţii.
Departamentul Justiţiei "a continuat să ascundă informaţii de Congres şi a obstrucţionat de mai multe ori supravegherea, încălcând chiar mai multe citaţii ale Congresului", a scris Meadows în reţeaua Twitter. "Ne-am săturat", a adăugat el.
Jordan a declarat că "este timpul să găsim un adjunct al procurorului general care ia în serios responsabilitatea şi transparenţa" şi a explicat că "timp de nouă luni i-am avertizat că vor urma consecinţe şi timp de nouă luni am auzit aceleaşi scuze, dublate de acelaşi comportament inacceptabil".
Potrivit ziarului Washington Post, citat de DPA, parlamentarii nu au forţat un vot imediat, iar rezultatul va fi probabil nefavorabil moţiunii, care necesită aprobarea atât din partea Camerei Reprezentanţilor, cât şi a două treimi din Senatul Statelor Unite.
Rosenstein este cel care l-a numit pe procurorul special Robert Mueller la conducerea anchetei privind influenţarea de către Rusia a rezultatului alegerilor câştigate de preşedintele Donald Trump.
Un grup de parlamentari republicani cer destituirea coordonatorului anchetei privind amestecul Rusiei în alegeri
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

38
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
38

404
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
404

1.967
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
1.967

40
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
40

5.603
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.603

182
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
182

141
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
141

162
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
162

6.273
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.273

79
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
79

226
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
226

2.456
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
2.456

46
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
46
















Comentează