Un înalt oficial din Emiratele Arabe avertizează Iranul: Aceste atacuri vă izolează în regiune

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-03-2026 11:53

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Iranian Foreign Ministry/ZUMA Pr / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un oficial de rang înalt din Emiratele Arabe Unite a transmis un mesaj tranșant Iranului. „Războiul vostru nu este cu vecinii voștri”, a spus oficialul. În ultimele 24 de ore, armata Iraniană a atacat numeroase ținte militare și civile din mai multe țări din Orientul Mijlociu, informează News.ro.

Emiratele Arabe: Aceste atacuri izolează Iranul

Anwar Gargash, consilier diplomatic al liderului Emiratelor Arabe Unite, a spus că atacurile Iranului din Golf au izolat țara, potrivit Al Jazeera. Totodată, el a avertizat Teheranul să nu-și mai vizeze vecinii, așa cum s-a întâmplat în ultimele ore.

„Agresiunea iraniană împotriva statelor din Golf a fost o greșeală de calcul și a izolat Iranul într-un moment critic. Războiul vostru nu este cu vecinii voștri. Întoarceți-vă la rațiune și tratați-vă vecinii rațional și responsabil înainte ca cercul izolării și escaladării să se lărgească”, a declarat Anwar Gargash.

Iranul a lansat duminică dimineață un nou val de atacuri cu rachete și drone în Orientul Mijlociu. Explozii au fost raportate în mai multe capitale și orașe importante, inclusiv Doha și Dubai. Printre țintele vizate este un port din Oman, țara care a găzduit negocierile dintre delegațiile din SUA și Iran înainte de izbucnirea conflictului militar.

Țările din regiune care au fost atacate de Iran

În Israel: Armata israeliană a anunţat că a identificat rachete lansate din Iran către teritoriul israelian, iar sistemele de apărare au fost activate. Sirenele de alertă au sunat în mai multe rânduri în centrul şi sudul Israelului.

În Dubai: O echipă CNN aflată la faţa locului în Dubai a auzit mai multe explozii pe parcursul dimineţii şi a observat fum pe cer. Resturi rezultate în urma interceptării aeriene deasupra zonei Business Bay au provocat un incendiu în principalul port comercial al oraşului, Jebel Ali, au anunţat autorităţile. Coloane de fum au putut fi văzute ridicându-se din port.

În Doha: O echipă CNN din Doha, Qatar, a auzit mai multe explozii puternice la ora locală 7:30. Ministerul de Interne din Qatar a anunţat că 16 persoane au fost rănite şi că s-au înregistrat „pagube materiale limitate” în unele zone ale ţării.

În Bahrain: Sistemele de apărare aeriană au interceptat cel puţin 45 de rachete şi nouă drone în cursul nopţii, potrivit presei de stat. Un videoclip localizat de CNN arată fum ridicându-se din apropierea hotelului Crowne Plaza din Manama.

În Irak: Fotografii localizate de CNN arată fum negru dens ridicându-se în urma unui incendiu la aeroportul din Erbil. Agenţia iraniană Fars a relatat că explozii puternice au fost auzite duminică dimineaţă în oraşul irakian.

În Oman: Portul comercial Duqm din Oman a fost vizat de două drone, un muncitor fiind rănit, a relatat duminică dimineaţă agenţia de presă de stat a ţării.

„Una dintre ele a lovit o unitate mobilă de cazare pentru muncitori, rănind un muncitor străin în timp ce resturile celeilalte au căzut într-o zonă din apropierea rezervoarelor de combustibil, fără a provoca victime sau pagube materiale”, a transmis Oman News Agency, citând o sursă din domeniul securităţii.

Ambasada SUA la Muscat a emis duminică o alertă de securitate prin care le-a cerut angajaţilor şi cetăţenilor americani din Oman să rămână în adăpost „din cauza activităţilor în desfăşurare în afara oraşului Muscat”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri