Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un înotător american își cere scuze pentru denunțul mincinos de la Rio

Înotătorul american James Feigen, unul dintre autorii unui denunț mincinos legat de un delict, deoarece a pretins că a fost victima unei agresiuni din partea unor falși polițiști cu ocazia JO de la Rio, și-a prezentat scuzele miercuri, relatează AFP.

"În primul rând, eu aș vrea să-mi prezint scuze pentru că am deturnat atenția de la Jocurile Olimpice, de la Rio și de la delegația americană", a explicat Feigen într-un comunicat.

"Vreau să mulțumesc Comitetului Internațional Olimpic și populației din Rio pentru ospitalitatea sa pe durata Jocurilor Olimpice. Nu am decât respect pentru acest oraș", a adăugat el.

Feigen a revenit apoi la faptele petrecute pe 14 august dimineața, în urma cărora reputația sa și mai ales cea a lui Ryan Lochte, unul din starurile echipei de natație a SUA, au avut de suferit.

"Pe drumul de întoarcere (de la o seară la Club France), noi am cerut șoferului nostru de taxi să se oprească la o stație de servicii pentru a putea merge la toaletă. Toaletele însă erau închise, dar noi nu am încercat să le forțăm. Însă am luat decizia regretabilă de a urina în spatele clădirii", a recunoscut Feigen, component al echipei SUA care a câștigat ștafeta de 4x100 m la JO din 2016.

El a precizat, de asemenea, că înainte de a se întoarce în taxi, Lochte a smuls un panou publicitar: "Un bărbat ne-a apostrofat, pe mine și pe coechipierii mei și ne-a ordonat, în portugheză, să ne culcăm la pământ. Mi-am pus mâinile la cap, m-am culcat, iar persoana în cauză, cu arma în mână, ne-a cerut bani. Gunnar Bentz și cu mine i-am dat ca să ne lase să plecăm...Mai târziu, un polițist a venit să ne ia o declarație în Satul olimpic și am omis să indic că am urinat în service-ul respectiv și că Ryan Lochte a smuls un afiș, pentru că am vrut să-mi protejez coechipierii", a recunoscut Feigen.

James Feigen s-a văzut apoi cu pașaportul confiscat de justiția braziliană. "Mi s-a dat alegerea, fie de a rămâne în Brazilia pe durata anchetei poliției, care putea dura cel puțin o lună, fie să plătesc o amendă de 31.250 dolari pentru restituirea pașaportului meu și o pedeapsă de 15 zile de muncă în folosul comunității", a explicat el.

"În cele din urmă, am convenit asupra unei amenzi de 10.800 dolari...Sunt recunoscător că am revenit în Statele Unite lângă familia mea și că acest coșmar s-a încheiat", a conchis el.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.