Un judoka irakian, primul caz de dopaj de la Jocurile Olimpice

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-07-2024

Actualizat: 27-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Judoka irakian Sajjad Sehen a devenit primul sportiv depistat dopat la Jocurile Olimpice de la Paris, a anunţat Agenţia internaţională antidoping (ITA), citată de AFP, potrivit Agerpres.

Eşantionul recoltat de la Sajjad Sehen s-a dovedit "pozitiv la substanţele interzise metandienon şi boldenon", ambele fiind incluse pe lista produselor interzise de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).

Irakianul, în vârstă de 28 de ani urma, să participe pentru prima dată la Jocurile Olimpice, unde trebuia să concureze la categoria -81 kg.

El a fost suspendat provizoriu până la luarea unei decizii în cazul său.

"Sportivul are dreptul de a contesta suspendarea sa provizorie în faţa secţiei antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv", a subliniat ITA, şi de de a avea o nouă analiză a eşantionului său.

Herda Raouf, responsabilul delegaţiei irakiene, a precizat că Sajjad Sehen "a suferit o intervenţie chirurgicală care l-ar fi putut determina să ia anumite medicamente", a declarat el pentru AFP.

Conform Reuters, controlul la care a fost supus Sehen a fost efectuat pe 23 iulie, iar sportivul riscă o suspendare de până la patru ani dacă va fi găsit vinovat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri