Co-liderul formaţiunii Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta), Alexander Gauland, a declarat sâmbătă că dictatorul nazist Adolf Hitler şi naţional-socialiştii acestuia nu au fost decât 'un excrement de pasăre' într-un mileniu de istorie germană glorioasă, transmite AFP, preluând presa germană.
Agerpres citează că 'Hitler şi naţional-socialiştii nu sunt decât un excrement de pasăre în 1.000 de ani de istorie germană de succes', a afirmat Gauland, la congresul aripii de tineret a AfD, Junge Alternative, ce are loc la Seebach, în Turingia (est).
'Da, ne recunoaştem responsabilitatea pentru cei 12 ani' ai dictaturii naziste, a mai spus Gauland, care este şi co-preşedinte al grupului AfD din Bundestag, unde formaţiunea a acces pentru prima dată în 2017 şi este principala forţă de opoziţie.
'Am avut o istorie glorioasă şi aceasta, dragi prieteni, a durat mai mult decât cei 12 ani nenorociţi', a adăugat co-liderul AfD.
Secretarul general al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, a apropiată a cancelarului Angela Merkel, a reacţionat prompt pe Twitter: '50 de milioane de victime de război, Holocaustul şi războiul total nu sunt decât ''un excrement de pasăre'' pentru AfD şi Gauland. Iată ce este acest partid în spatele măştii civilizate'.
Alexander Gauland, în vârstă de 77 de ani şi fost membru al CDU, nu este la primul său derapaj verbal. În campania electorală pentru alegerile federale din septembrie, el a lăudat meritele soldaţilor Wehrmacht-ului, armata din timpul regimului nazist.
La congresul de la Seebach, tineretul AfD a susţinut că Uniunea Europeană nu mai poate fi reformată şi că 'trebuie să moară', a relatat dpa.
'Uniunea Europeană trebuie să moară pentru ca Europa să trăiască', a declarat Damian Lohr, liderul Junge Alternative, afirmând că atitudinea faţă de UE este cea mai mare diferenţă între valorile aripii de tineret şi cele ale formaţiunii principale.
Celălalt co-lider al AfD, Joerg Meuthen, i-a chemat pe membrii tineri să se alăture partidului în lupta pentru o Europă mai bună. 'Vrem o Europă a patriilor', a declarat el la reuniunea de sâmbătă, care are loc cu o lună înaintea congresului AfD.
Organizaţia Junge Alternative afirmă că are 2.000 de membri pe teritoriul Germaniei.
Un lider german de extremă dreapta: 'Hitler și naziștii au fost un găinaț în 1000 de ani de istorie glorioasă'
Explorează subiectul
Articole Similare

1.146
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
1.146

1.068
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
1.068

5.421
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.421

4.575
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
4.575

5.653
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
5.653

2.922
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.922

4.262
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
4.262

3.907
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.907

5.579
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
5.579

3.304
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
3.304

5.936
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
5.936

9.367
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
9.367

3.854
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.854

















Comentează