Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un lider PNL își anunță demisia din partid: 'Noua conducere calcă în picioare toate principiile democraţiei şi moralităţii politice'

sigla pnl

Fostul prefect de Argeş Emanuel Soare şi-a anunţat sâmbătă, demisia din PNL, reclamând atitudinea conducerii PNL Argeş care se comportă „complet nestatutar”. Soare acuză şi „noua orientare pesedistă” şi le cere tuturor liberalilor autentici să ia de urgenţă cea mai bună decizie pentru ei şi pentru electorat.

„După trei ani de la intrarea mea în politică alături de PNL, am decis să DEMISIONEZ din funcţia de Prim-Vicepreşedinte şi din calitatea de membru al PNL. Mi-a fost foarte greu să iau această demisie şi mă despart de PNL cu sufletul apăsat. Am convins peste 70.000 de argeşeni să ne voteze în campania pentru alegerile locale, arătând că suntem oameni serioşi, loiali principiilor şi valorilor liberale care au construit România modernă. Am arătat că suntem singura opţiune pentru mai bine în faţa unei guvernări locale de stânga, complet neperformantă”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Emanuel Soare, potrivit news.ro.

Acesta acuză conducerea PNL Argeş că se comportă nestatutar.

„Din păcate, noua conducere a PNL Argeş, impusă complet nestatutar, calcă în picioare toate principiile democraţiei şi moralităţii politice. Nu comunică cu membrii activi, nu se consultă cu organizaţiile în stabilirea noilor birouri de conducere, înlătură toate persoanele care au promovat idei împotriva politicilor PSD şi aduce persoane care nu au nici măcar calitatea de membru PNL sau sunt din alte judeţe în componenţa noului Birou Politic Judeţean”, a mai scris Soare.

El le cere tuturor liberalilor autentici să reflezteze şi să ia cea mai bună decizie.

”Sunt alături de toţi liberalii autentici care mai sunt, încă, în PNL, le înţeleg frustrarea şi nemulţumirile şi îi invit să reflecteze asupra noii orientări pesediste promovate de noua conducere a PNL şi să ia, de urgenţă, decizia pe care o consideră corectă faţă de ei înşişi, faţă de credinţele lor şi faţă de electoratul de dreapta, liberal. În condiţiile actuale, nu poţi rămâne în PNL şi să te comporţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat şi să speri că electoratul va uita şi va mai vota vreodată PNL”, a mai scris Soare.

Emanuel Soare a fost prefect şi subprefect al judeţului Argeş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.