Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un magnet de 132 de tone a oferit imagini în premieră ale creierului uman

360medical.ro
rmn creier

Cel mai puternic RMN din lume, instalat în apropiere de Paris, a furnizat primele sale imagini ce prezintă creierul uman, scopul fiind înțelegerea mai profundă a unor boli neurodegenerative şi psihiatrice, informează AFP, potrivit Agerpres.

Câmpul magnetic al magnetului neobişnuit al dispozitivului atinge 11,7 T (tesla), permiţând obţinerea unor imagini de zece ori mai precise decât cele produse în prezent în spitale, unde puterea scanerelor RMN nu depăşeşte 3 tesla.

„Cu acest aparat, putem vedea micile vase care alimentează cortexul cerebral sau detalii ale cerebelului care erau aproape invizibile până acum", a declarat fizicianul Alexandre Vignaud.

"Precizia acestor dispozitive este greu de crezut", s-a entuziasmat ministrul francez al Cercetării, Sylvie Retailleau, într-o declaraţie pentru AFP. "Această premieră mondială ne va permite să detectăm şi să tratăm mai bine patologiile cerebrale", a adăugat ea.

„Isolda”

content-image

Dispozitivul, un magnet de 132 de tone adăpostit într-un cilindru de 5 metri lungime şi cu aceeaşi înălţime, compus dintr- bobină prin care circulă un curent de 1.500 de amperi, prezintă o deschizătură de 90 de centimetri prin care poate fi introdus un corp uman.

Această performanţă tehnică, rezultatul unui parteneriat franco-german, a necesitat peste 20 de ani de cercetare.

Denumit "Isolda", aparatul RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică) are printre obiective înţelegerea anatomiei creierului şi a zonelor care sunt activate atunci când sunt îndeplinite anumite sarcini. Cercetătorii ştiu deja că diferitele tipuri de imagini pe care oamenii sunt capabili să le recunoască (un chip, un loc, un cuvânt...) activează regiuni distincte ale cortexului cerebral.

Diagnosticare precoce

Aparatul va putea fi folosit, de asemenea, la elucidarea mecanismelor care acţionează în bolile neurodegenerative (cum ar fi Parkinson sau Alzheimer) sau în tulburările psihiatrice (depresie, bipolaritate, schizofrenie, etc.)

"Ştim, de exemplu, că o zonă în special - hipocampul - este implicată în maladia Alzheimer, aşa că sperăm să reuşim să înţelegem organizarea şi funcţionarea celulelor din această parte a cortexului cerebral", a explicat Anne-Isabelle Etienvre, directoarea departamentului de cercetare fundamentală din cadrul CEA.

Cercetătorii speră, de asemenea, să poată cartografia distribuţia unor medicamente, cum ar fi litiul, utilizat în tratamentul tulburărilor bipolare. Câmpul magnetic foarte puternic al aparatului va permite identificarea structurilor cerebrale vizate de litiu la pacienţi şi va face distincţia între cei care răspund mai bine şi cei care răspund mai puţin bine la tratament.

"Dacă înţelegem mai bine aceste boli cu impact puternic, ar trebui să le putem diagnostica mai devreme şi să le tratăm mai bine", a spus Anne-Isabelle Etienvre.

Mai e nevoie de ani de cercetare

"Isolda" va rămâne dedicată cercetării fundamentale timp de mai mulţi ani. "Aparatul nu este destinat să devină un instrument de diagnostic clinic, dar sperăm că noile cunoştinţe ce vor fi astfel dobândite vor putea fi aplicate mai târziu în spitale", a subliniat Nicolas Boulant.

Noi voluntari sănătoşi ar trebui să fie recrutaţi până la sfârşitul verii din acest an. Creierele pacienţilor bolnavi însă, nu vor fi studiate decât peste câţiva ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.