Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un medic acuzat că pensiona ilegal angajați ai Penitenciarului Arad a fost condamnat să muncească în piață

wall-street.ro
medici romani strainatate

Un medic primar, fost șef al Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, a fost condamnat, pentru luare de mită și fals intelectual, la trei ani de închisoare cu suspendare. El e obligat de Tribunalul Timiș să muncească la piață sau în horticultură, potrivit Agerpres.

Decizia prin care medicul primar acuzat că pensiona ilegal angajați din cadrul Penitenciarului Arad a fost condamnat de instanță să muncească la piață sau în horticultură nu este definitivă.

Potrivit portalului instanțelor, magistrații Tribunalului Timiș au decis contopirea pedepselor, ajungând la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Fostul şef al Secţiei de medicină internă din cadrul Spitalului Militar Timișoara trebuie să urmeze programe de reintegrare socială și să muncească la piață sau în horticultură.

Citește și: Un bărbat a fost reținut, fiind acusat de omor, după ce şi-a înjunghiat un vecin în spate de trei ori

„Impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune sau organizat de acesta în colaborare cu instituţii comunitare. (...) Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în locaţii, puncte de lucru la SC Pieţe SA (...) şi SC Horticultura SA (...), pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare”, se arată în soluția magistraților.

În plus, s-a dispus și confiscarea sumei de 2200 lei primită de la investigatori, suma de 428.000 lei, reprezentând venituri dobândite în perioada 2012-2018 - 743.255, 66 lei, reprezentând sume ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare și 2 monede de metal preţios, în valoare de 5200 lei, ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Decizia instanței nu este definitivă, având drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Potrivit DNA, în noiembrie 2018, medicul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, pentru luare de mită, trafic de influență și fals intelectual, alături de o asistentă medicală din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență ”Dr. Victor Popescu” Timișoara, acuzată de fals intelectual în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în condițiile în care prea mulți angajați ai Penitenciarului Arad s-au pensionat, s-a constatat că medicul a primit de la două persoane care doreau să se pensioneze anticipat suma totală de 3.400 lei. De asemenea, medicul a mai pretins de la aceleași persoane 300 lei și o sumă neprecizată de bani pentru a-i determina pe membrii comisiei de expertiză din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara să decidă pensionarea celor două persoane din motive medicale. Pentru a crea aparența că persoanele respective sufereau de afecțiuni care permiteau această modalitate de încetare a raporturilor de serviciu, medicul și asistenta au trecut în dosar internări fictive.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.