Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un medic de familie a explodat la adresa lui Alexandru Rafila: Indicații complet iresponsabile. Ne sună încontinuu telefoanele

captura TV
Alexandru Rafila

Un medic de familie i se adresează pe Facebook ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila, reproşându-i că, în urma indicaţiilor sale, pe care le consideră ”total iresponsabile”, sună în continuu telefoanele, pacienţii solicitândurgent reţetele pentru iodura de potasiu.

Citește și: România reacționează în contextul tensiunilor de la centrala nucleară de la Zaporojie: îndemnul ministrului Sănătății

”Domule ministru Alexandru Rafila, veniţi dumneavoastră la cabinet acum sa îmi consultaţi pacienţii programaţi? În urma indicaţiilor total iresponsabile pe care le-aţi dat românilor astăzi, "să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia", ne sună tuturor în continuu telefoanele să le dăm urgent reţetele pentru iodura de potasiu. Şi vor să o şi înghită, pentru că au înţeles de la dvs. că aşa trebuie, dacă e urgent”, a scris pe Facebook medicul Raluca Zoiţanu.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat luni că sistemul de distribuire către populaţie a comprimatelor cu iodură de potasiu produse în contextul războiului din Ucraina este "perfect funcţional". Alexandru Rafila a făcut apel la populaţia eligibilă să ia de la medicii de familie reţetele în baza cărora medicamentul se eliberează gratuit în farmacii.

"Distribuţia pastilelor de potasiu este perfect funcţională, îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara de unde îşi pot ridica în mod gratuit aceste pastile. Deci este un sistem perfect funcţional, este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să-l punem la punct”, a declarat, luni, Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, listele cu farmaciile care distribuie pastilele cu iodură de potasiu sunt disponibile la Ministerul Sănătăţii şi la Direcţiile de Sănătate Publică din teritoriu.

"Probabil că pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina e posibil ca cererea să crească, dar, repet, medicii de familie trebuie să elibereze prescripţie acestor pacienţi care au dreptul să primească microcomprimatele de iodură de potasiu”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.