Premium
Medicul Florin Chirculescu, specialist în chirugia toracică, crede că medicii ar trebui să fie plătiţi precum judecătorii pentru că atât unii cât şi alţii au profesii care se leagă de valori fundamentale, viaţă şi dreptate. El crede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de a păstra medicii în corpul funcţionarilor publici, şi-a creat un ascendent asupra corpului medical şi este şi ipocrită pentru că judecătorii ca şi politicienii când au o problemă dau telefoane. “Gândiți-vă că DNA termină cu politicenii și începe să-i caute pe medici din cauza plicului. Medicii nu ies în stradă, sunt și dezamăgiți și-au bătut toți joc de ei, inclusiv șefii lor. Și ce va face? Va pleca și cine va rămâne se va uita la ceas. Și pleacă acasă, ca orice funcționar public” spune Florin Chirculescu. El mai susţine că, în lipsa banilor, plicurile au ţinut în picioare sistemul medical“.
Florin Chirculescu: ”S-ar putea sa sune prețios, dar delimitează destul de bine ce înseamnă a fi medic si implicit de ce trebuie el să fie plătit într-un anume fel. Viața medicului începe acolo unde se termină normalitatea dvs. Câtă vreme vreme lucrurile sunt normale, ești sănătos și supărat de șpăgi, de așteptare. Atunci când ajungi tu pacient vezi altfel lucrurile, din interiorul sistemului. Sigur că te supără dacă un medic se poartă urât sau chiar îți cere direct bani. Asta e o mizerie, nu avem ce să discutăm. Dar începi să înțelegi că lucrurile nu sunt chiar așa de simple. Noi medicii ne desfășurăm activitatea într-un mediu plin de noxe, prima fiind stresul. În orice alt job, mai puțin la piloți sau în domeniul militar, dacă nu-ți vine un rezultat pe loc fumezi o țigare, te duci la WC, te gândești, la noi n-ai timp. Ți-ai aprins o țigare, moare pacientul. Mai ales în joburile chirugicale, îți trebuie soluția
Florin Chirculescu: Medicii să aibă treptele de salarizare pe care le are un judecător. Dacă vorbim despre statutul medicului și despre cum ar trebui el să fie plătit nu ne putem gândi doar la criteriile astea cantitative: e o muncă stresantă, muncește peste program, trebuie să ia decizii rapide. Medicul intervine în ceva ce este foarte profund ființei umane. Este extrem de consumator. În ciuda aparențelor în spitale se lucrează mult, mai mult decât se crede, contracronometru, peste program. Așa am fost educați, făceam gărzi una după alta, așa înveți meseria asta. Ajungem la partea filosofică: e un om care are o suferință majoră, îl faci măcar să nu-l mai doară. Dacă vorbim despre statutul medicului și despre cum ar trebui el să fie plătit nu ne putem gândi doar la criteriile astea cantitative: e o muncă stresantă, muncește peste program, trebuie să ia decizii rapide. Medicul intervine în ceva ce este foarte profund ființei umane și nu cu instrumente din aritmetică, sunt soluții care nu-ți dai seama de unde vin, din cunoaștere, din experiență. Mi s-a făcut rău când am văzut cât câștigă un actor. Acest fapt m-a făcut să fiu ceva mai modest.
Ești medic, statul nu prea te compensează dar toată lumea știe că există căile alternative de rezolvare, iar problema apare în spațiul public formulatăîn termeni de corupţie. După ce umblă în tine și te salvează de la moarte, doctorul merită și el ceva. Măcar trebuie să aibă liniștea ca să se gândească la plămânii tăi sau la cordul tău când te operează. Ca dacă el se gândește că nu are cu ce să se îmbrace sau ce să mânânce poate nu mai este la fel de atent la tine ca pacient. Au fost niște negocieri pe vremea lui Boc, 5,7 pe o scală de la 1 la 15 era salariul maxim pe care îl putea obține un medic la finalul carierei sale. Dacă la finele carierei eu nu merit decât 30% din scala de salarizare a României, atunci de ce-mi ceri să te fac bine, de ce mă înjuri când greșesc? Când mergeam la negocieri eram alături de mineri, de pietrari, fiecare meserie este respectabilă, cum să spun eu în prezența lor că sunt mai deștept ca ei?. La noi Cosma și Damian sunt puși deasupra lui Hipocrat. S-au contopit Cosma și Damian, sfinții doctori fără de arginți, cu Hipocrat și a reieșit că noi trebuie să trăim fără de arginți. Nu se poate.
Am avut o o întâlnire cu medicii europeni care se plângeau de același lucru: transformarea medicului în funcționar, de atacurile la adresa corpului medical, de expectațiile mult prea mari ale publicului. Cred că aceste fenomene vin de la transformarea actului medical în industrie. Actul medical a devenit generator de profit pentru cei care dezvoltă tehnologii, pentru industria pharma, pentru asigurători. Și fiind un generator de profit trebuie să fie profitabil și trebuie să respecte norme care sunt extrapolate din alte sisteme. Un britanic a făcut o afirmație foarte interesantă care m-a pus pe gânduri: sănătatea publică este o insulă de socialism într-o mare a pieței libere. Pe mulți poate să-i enerveze, dar când începe să te coste și pe tine care ești sănătos și vrei doar piață liberă, e mai bine să privești lucrurile holistic. “Există ceva ce nu și-ar permite să etaloneze prin DRG: salariul, venitul medicului”
Sistemul trebuie să fie capabil să preia tot ce înseamnă caz medical și este și el părtaș la povestea asta cu malpraxisul ești bătut în cap o faci și cu spatele. E o operație simplă. Valoarea DRG nu reflectă complexitatea unui act chirurgical. DRG este făcut pentru evaluarea resurselor care se adună în spatele unui caz care are un diagnostic anume și o anume procedură de rezolvare. Asta cuantifică, nu munca nu cunoașterea, nu experiența implicate acolo.
Nimeni nu a evaluat costurile. Noi nu știm cât costă o boală, că n-a calculat nimeni. Dar şi dacă ar exista ar fi greu de aplicat pentru că sistemul nu este omogen, nu oferă la Vaslui aceleaşi servicii ca la Bucureşti.
Mi se pare că există o dicrepanță între responsabilitatea care e pusă pe umerii medicilor, corupție, malpraxis, și ceea ce i se oferă medicului: condiții, salariu.F.C.: Malpraxisul are patru condiționări. Prima este medicul. El trebuie să aibă la dispoziție o infrastructură care să-i permită să acționeze. De aceea, în țările civilizate spitalul are părtaș la malpraxis. Al treilea element este sistemul însuși. În 2006 Cinteză ne-a chemat pe cei din comisiile de specialitate să facem protcoalele. Noi am convenit să le facem ca la carte. Nu ne-a mai chemat niciodat la discuții, pesemne că l-a avertizat cineva, “vezi că nu vei avea bani să le plătești”. Sistemul trebuie să fie capabil să preia tot ce înseamnă caz medical și este și el părtaș la povestea asta cu malpraxisul. Vă dau un alt exemplu: într-un oraș capitală de județ nu există RMN. Îi faci pacientului cu traumatism cranio-cerebral un protocol separat? S-a întâmplat cu baschetbalistul american, la 60 de km de București. Sistemul trebuie să spună: la traumatismul cranio-cerebral faci RMN sau CT și dacă nu le am ce pun în loc. Al patrulea picior pe care stă malpraxisul este pacientul. În țări mult mai civilizate ca noi cetățenii trebuie să-și facă analize periodice, o femeie însărcinată trebuie să se prezinte la consult. Nu s-a dus? Începe să o coste bani din buzunar. La noi a zis Bănicioiu că dacă nu-ți faci screening la trei ani, mi se pare oricum foarte mult, plăteşti. Comentariile au fost: sunt liber, sunt stăpân pe corpul meu. Toți acești factori sunt legați, începând de la medic, trecând prin spital și sistem și ajungând la pacient, sunt legați financiar. Pe toți ne interesează ca întregul sistem să fie funcțional.
Am un prieten care a fost trimis din Germania la o specializare la o somitatede la Harvard. După două luni sună și spune că se întoarce pentru că și acolo se fac aceleași lucruri dar și că medicul respectiv își selecționează cazurile. Statistic nu e corect, nu-ți prezinți statistica doar pe cazurile selectate. Industria americană de film a creat percepția că lucrurile sunt rezolvabile. Este și perioada asta proastă că totul este cuantificabil, o domnie a cantității cum spunea Guenon. Societatea are în general așteptări mult prea mari de la medicină iar aici mult mai mari decât putem noi oferi. Pentru cetățeanul standard, telefonul e mai important decât sănătatea, modul în care iese în lume e mai important decât sănătatea. Iar atunci când se îmbolnăveșște se raportează la percepția generală, că trăim în cea mai frumoasă dintre lumi, că totul se poate rezolva. Putem să facem transplanturi, să facem articulații, dar există și eșecuri. “Gândiți-vă că DNA termină cu politicenii și începe să-i caute pe medici din cauza plicului”
Gândiți-vă că DNA termină cu politicenii și începe să-i caute pe medici din cauza plicului. Medicii nu ies în stradă, sunt și dezamăgiți și-au bătut toți joc de ei, inclusiv șefii lor. Și ce va face? Va pleca și cine va rămâne se va uita la ceas. Și pleacă acasă, ca orice funcționar public. Și mă sună și domnul de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii de la Înalta Curte dau telefon când au nevoie de medic. Pe ei nu-i interesează și ei pot să dea un telefon iar medicul respectiv vine din timpul lui liber ca să-l rezolve pe domnul de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu e o mare problemă că vii și pentru oameni obișnuiți. Nu spun că sunt toți în bloc niște ipocriți dar dacă m-ar chema eu i-aș întreba: în ce calitate vin să vă văd ca funcționar public sau ca medic. Dacă medicii ar începe să-și respecte programul cu adevărat, n-ar lua mai mult de trei, patru săptămâni ca să iasă o răzmeriță a pacienților. Statul face niște economii formidabile și-l are tot timpul pe medic la dispoziție pentru că oricând un medic este atacabil pe problema plicului. La întâlniri cu prim-miniştri, politicieni, am spus că vom ajunge să avem 15 000 de medici în țara asta și niște indici de sănătate îngrozitori. Cine e vinovat pentru asta? Nu medicii, că ei au plecat din țară, nu au cum să fie vinovați în absență că voi nu ați făcut politici 25 de ani. Erau opaci, nu pricepeau. De ce? Orice politician dă telefon când nu pleacă direct afară. Ei ştiu că sunt puși la adăpost de telefoane şi nu mai sunt interesați de funcționalitatea sistemului.
Noi avem un anumit PIB. Nu pot cere eu în România bani ca în Germania. Vă dau un exemplu: Polonia a trecut prin problema noastră, acum zece ani și s-au golit spitalele. Au început să se întoarcă în Polonia când li s-au dublat salariile, chiar dacă acestea nu erau la nivelul din marea Britanie sau Germania. Nu-i plăcut să pleci să lucrezi afară. “Aceste plicuri au ținut sistemul în picioare”
Din punctul meu de vedere: să aibă exact treptele pe care le are un judecător la salariul de bază. Pentru că responsabilitatea este comparabilă, gândirea în rezolvarea unui caz medical cât și al unei spețe nu e un lucru simplu. Responsabilitatea este cumplită la medici și la judecători sunt meserii care se raporteazpă la valori fundamentale, viață moarte, dreptate, nedreptate. Am ajuns la calități. Ne deranjează nedreptatea, ne îndurerează moartea sau suferința celor apropiați. Și din momentul acela putem să discutăm despre nedreapta luare. Alminteri, e ipocrizie. Din punctul meu de vedere aceste plicuri au ținut sistemul în picioare. Eu știu că spun un lucru rău și supărător. Nu pot să fiu de acord cu acele plicuri, pe de altă parte nu aș putea să fiu ipocrit să spun că nu-l aștept. Mi se pare profund incorect să ceri bani, să condiționezi actul medical, să spui un tarif. Dar trebuie să recunoaştem: plicurile ne țin peste program, nu suntem martiri, suntem indivizi care avem o meserie de care suntem foarte mândri dacă nu ești orgolios ca medic nu ai cum să fii un medic bun. Dacă nu ești orgolios nu te apuci să rezolvi cazuri grele. Când rezolvi un caz greu, plutești, când pierci un pacient e o tragedie personală. Măcar pentru chinul ăsta trebuie plătit un medic.”, a spus el pentru www.fes.ro
