Un membru al MPU din Indonezia a fost prins şi pedepsit cu lovituri de baston pentru o relaţie cu o femeie căsătorită

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 02-11-2019

Actualizat: 02-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Indonezia

Mukhlis, membru al Aceh Ulema Council (MPU) din Indonezia, a primit 28 de lovituri de baston, joi, în prezenţa unui public, după ce a fost prins că are o aventură cu o femeie căsătorită, informează CNN, potrivit news.ro.

La fel ca mulţi indonezieni, Mukhlis poartă un singur nume.

Firma sa a sfătuit administraţia locală să implementeze legi religioase.

Într-un videoclip, publicat de AFP, Mukhlis este lovit de un ofiţer mascat pe o scenă, fiind filmat de cei prezenţi cu telefoanele mobile. Femeia cu care a avut relaţii a fost de asemenea pedepsită în acest mod.

Aceh, singura regiune din Indonezia care impune legea Sharia, îi pedepseşte prin lovituri de baston pe cei care încalcă regulile, precum homosexualii, beţivii şi pe adulteri.

Citește și: ATAC TERORIST: Conform bilanțului provizoriu, sunt 54 de morți

"Am stabilit identitatea sa şi am început ancheta şi am înmânat dosarul procurorilor. Astăzi am dispus pedeapsa", a anunţat pentru AFP Muhammad Hidayat, şeful Brigăzii de Poliţie Sharia din Aceh.

"Multe lucruri putem învăţa, însă, în cele din urmă trebuie să aplicăm legea Domnului, mai ales aici, pe pământ islamic", a spus Muhammad Ramdan, un locuitor.

Codul penal Sharia al statului a intrat în vigoare în septembrie 2015 şi mai multe persoane au fost lovite ca urmare a acestei legi.

Anul trecut, 15 persoane, inclusiv cinci femei, au primit această pedeapsă pentru mai multe infracţiuni. Doi bărbaţi au primit 83 de lovituri de baston pentru homosexualitate.

"Indiferent de cine eşti, dacă încalci legea islamică vei fi biciuit", a declarat Husaini Wahab, adjunctul regent al unicipalităţii Aceh Besar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri