Doi bărbaţi au fost arestaţi pentru că au vandalizat un monument ridicat în memoria celor 77 de persoane ucise pe 22 iulie 2011 pe insula norvegiană Utoya de către extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, exact la opt ani de la tragedie, a anunţat marţi poliţia norvegiană, citată de AFP, potrivit Agerpres
Locuitorii din oraşul Tonsberg (100 de km sud de Oslo) au observat luni că memorialul fusese vandalizat, pe el fiind desenată o svastică.
Monumentul vandalizat face parte dintr-o serie de sculpturi în granit oferite localităţilor din care erau originare victimele.
''Este teribil. Este dificil să nu te gândeşti că este vorba despre o persoană cu motivaţie politică'', a declarat şefa guvernului norvegian, Erna Solberg, pentru agenţia de presă NTB.
La 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis opt persoane la Oslo, într-un atac cu bombă în apropierea sediului guvernului norvegian, după care, deghizat în poliţist, s-a deplasat pe insula Utoya, unde se desfăşurau cursurile şcolii de vară a tinerilor laburişti norvegieni, omorând alte 69 de persoane.
În august 2012, Breivik a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, pedeapsă care poate fi prelungită dacă se consideră că deţinutul prezintă riscuri pentru securitatea publică.
Un memorial pentru victimele masacrului de pe insula Utoya, vandalizat la exact opt ani de la tragedie
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

1.328
Haos în Orientul Mijlociu: explozii în Dubai şi Manama. Autoritățile îi sfătuiesc pe oameni să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur
1.328

887
Casa Albă 'o dă în filme': un clip de propagandă cu tematică hollywoodiană stârnește puternice valuri de ironii
887

1.547
Ce trebuie reținut după prima săptămână de război în Orientul Mijlociu: semnalele care îngrijorează lumea
1.547

2.132
Alertă maximă în statele din Golf: sistemele de apărare interceptează noi lovituri venite din Iran
2.132

70
Premierul Keir Starmer a promis sprijinul Regatului Unit pentru apărarea Arabiei Saudite dacă va fi necesar
70

1.068
Escrocheria găsită agenții nord-coreeni ce îi ajută să se angajeze la firme occidentale
1.068

2.712
VIDEO Atacuri devastatoare asupra Iranului: aeroportul Mehrabad din Teheran este în flăcări
2.712

4.738
SUA schimbă strategia: ce armă vor trimite în Orientul Mijlociu
4.738

38
Volodimir Zelenski a vizitat trupele din prima linie din estul Ucrainei
38

1.180
Ce consecințe majore aduc evenimentele din ziua a şaptea zi a războiului SUA-Israel împotriva Iranului
1.180

97
Rusia ia în considerare redirecţionarea exporturilor de gaz natural lichefiat din Europa către Asia-Pacific
97

2.292
Axa Moscova-Teheran lucrează în umbră: Rusia livrează Iranului lista cu țintele strategice ale SUA / Reacția lui Donald Trump
2.292

788
Iranul amenință că va lovi orice țară UE care se alătură atacurilor Statelor Unite şi Israelului
788

















Comentează