Un avion de luptă al forţelor aeriene sârbe s-a prăbuşit vineri, iar ambii piloţi au murit în accident, a declarat un procuror citat de presa locală, relatează dpa potrivit Agerpres.
"Au existat unele speculaţii că s-au ejectat... dar este sigur că ambii piloţi au murit", a declarat procurorul pentru districtul Sabac, Zoran Obradovic, pentru ediţia online a cotidianului Novosti.
Obradovic a mai declarat că bărbatul pe care a cărui proprietate s-a prăbuşit avionul MiG-21 a fost rănit şi a fost transportat la spital cu arsuri grave, dar se află în stare stabilă.
Avionul MiG-21 cu o vechime de zeci de ani s-a prăbuşit în curtea unei ferme din Brasina, un sat din vestul Serbiei. Ministerul Apărării a afirmat că avionul a trecut regulat prin lucrări de mentenanţă şi a fost verificat meticulos înainte de decolare.
Unsprezece versiuni ale MiG-21 au făcut parte din flota aeriană iugoslavă şi apoi sârbă din 1963 şi până în prezent. Cel mai recent escadron a ajuns în ţară în 1983, potrivit site-ului Ministerului Apărării.
Avioanele de luptă MiG-21 rămase sunt utilizate pentru instrucţie de luptă. Serbia are şi un escadron de avioane de luptă mai moderne MiG-29.
Uniunea Sovietică a dezvoltat avionul de luptă MiG-21 în anii 1950 şi l-a inclus în flota sa aeriană în 1959.
Un MIG-21 s-a prăbușit în Serbia - Ambii piloți au murit
București
7°C
Articole Similare

525
Donald Trump spune că nu-i pasă dacă Iranul revine la negocieri: "Dacă nu se întorc, este ok pentru mine" / SUA vor bloca Strâmtoarea Ormuz
525

1.606
FOTO Trump declanșează controverse după ce a publicat o imagine AI în care apare ca vindecător, asemenea Isus Hristos
1.606

3.607
Mesaj bizar după alegerile din Ungaria: Robert Fico îi mulțumește lui Orbán și întinde mâna noului premier
3.607

2.938
Trump anunță rezultatele negocierilor cu Iranul: Am obținut aproape tot ce ne-am dorit în discuții, cu excepția armelor nucleare
2.938

4.477
Ceva bizar se petrece în Norvegia: de ce sunt străzile goale în ziua de Paște
4.477

17.570
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
17.570

6.181
Rusia în stare de șoc după căderea lui Orbán: cum comentează presa rusă victoria lui Péter Magyar
6.181

7.780
Este căderea lui Orban începutul sfârșitului pentru trupismul global? Verdictul necruțător al gazetarul Cristian Tudor Popescu
7.780

134
Zboruri reluate și inspecții simplificate: China încearcă să recâștige influența economică în Taiwan
134

4.080
VIDEO 'S-a terminat!': strigătul de eliberare al maghiarilor, după un vot istoric cu o prezență record de 80%
4.080

1.915
Ofensivă chineză în Europa: un gigant auto pregătește mutări surpriză și negociază parteneriate strategice
1.915

1.485
Schimbare la vârful spionajului israelian: Benjamin Netanyahu a anunțat cine este noulșef al Mossad
1.485

306
Războiul din Iran lovește direct în buzunarele americanilor: Trump avertizează că prețul benzinei va rămâne ridicat până la alegerile din noiembrie
306
















Comentează