Un ministru israelian l-a ameninţat miercuri pe liderul mişcării palestiniene Hamas din Fâşia Gaza, la câteva zile după un armistiţiu care a pus capăt unei explozii de violenţă, dar care a provocat o criză în cadrul coaliţiei guvernamentale israeliene, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Zilele lui Yahya Sinwar sunt numărate", a declarat ministrul locuinţelor şi construcţiilor, Yoav Galant, dând asigurări că liderul Hamas din Gaza "nu îşi va încheia viaţa într-un azil de bătrâni".
Mişcarea islamistă aflată la putere în Gaza trebuie să decidă dacă vrea "să se bată împotriva Israelului şi să fie zdrobită sau să accepte dialogul, iar atunci vom dialoga", a adăugat Galant, fost general şi deputat al partidului de centru dreapta Kulanu, la un colocviu organizat la Ierusalim de cotidianul anglofon Jerusalem Post.
Ministrul pentru securitate internă, Gilad Erdan, a declarat în cursul aceluiaşi eveniment că este momentul ca Israelul "să treacă de la defensivă la ofensivă" împotriva Hamas în Gaza "reluând asasinatele ţintite împotriva liderilor terorişti ai aripii armate" a mişcării.
Israelul trebuie "să fie dispus să preia controlul în Fâşia Gaza până la destructurarea infrastructurilor teroriste. Nu am fost niciodată atât de aproape de a o face", a adăugat el.
Un armistiţiu încheiat săptămâna trecută indirect de către Israel cu Hamas şi aliaţii săi din Fâşia Gaza a pus capăt celei mai grave escaladări în enclava palestiniană după războiul din 2014. Acordul l-a determinat pe Avigdor Lieberman, susţinător al unei poziţii forte împotriva Hamas, să demisioneze din postul de ministru al apărării şi a aruncat coaliţia guvernamentală în criză.
Retragerea partidului lui Lieberman - Israel Beitenu - din coaliţia guvernamentală a provocat incertitudine privind viitorul guvernului lui Benjamin Netanyahu, care nu mai dispune decât de o majoritate de un vot din cele 120 de mandate din parlament (Knesset).
Înainte de a fi ministru, Lieberman s-a angajat să îl ucidă pe liderul Hamas Ismail Haniyeh dacă nu preda Israelului doi civili israelieni care ar fi fost ostatici ai Hamas în Gaza, precum şi rămăşiţele a doi soldaţi ucişi în războiul din 2014. Ismail Haniyeh nu a fost însă ucis.
Un ministru israelian îl amenință pe liderul Hamas - Zilele lui sunt numărate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

109
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
109

87
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
87

2.434
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.434

69
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
69

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

73
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
73

729
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
729

94
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
94

2.625
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.625

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.171
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.171

68
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
68

1.639
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.639
















Comentează