Un minor de 16 ani a intrat cu o maşină într-o clădire din Târgovişte

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-04-2023

Actualizat: 01-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Foto Mediafax

Un minor de 16 ani, care conducea o maşină în Târgovişte, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, după ce ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat într-o clădire, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

"La data de 1 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localităţii. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat că un autoturism, condus de o persoană de 16 ani, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu (imobilul unei - n.r.) societăţi comerciale", a precizat IPJ Dâmboviţa.

În urma impactului nu a fost nimeni rănit.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a mai precizat sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri