Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un mort şi 13 răniţi după răsturnarea unui vehicul cu migranţi ilegali în Bulgaria

ambulance.nsw.gov.au
ambulanta urgente

O persoană a murit şi alte 13 au fost rănite în urma răsturnării unui vehicul cu migranţi fără acte al cărui şofer a încercat să scape de un control al poliţiei în Bulgaria, au informat agenţia EFE surse din Ministerul de Interne.

Accidentul s-a produs la miezul nopţii trecute, la aproximativ 30 de km de Sofia, când vehiculul, cu număr de înmatriculare din Serbia şi condus de un cetăţean sârb, a trecut cu viteză mare de un control al poliţiei şi s-a răsturnat într-o râpă, potrivit Agerpres.

Unul dintre migranţi a decedat şi 13 au fost răniţi. Aceştia au fost reţinuţi de Poliţie şi transportaţi la diferite spitale, niciunul nefiind în stare gravă. Toţi au declarat că sunt cetăţeni afgani.

Pe 17 februarie, poliţia a găsit un camion cu 18 cetăţeni afgani morţi prin asfixiere şi alţi 34 în stare gravă, care fuseseră închişi în vehicul şi abandonaţi de traficanţii de persoane.

Două săptămâni mai târziu, tot în apropierea graniţei cu Serbia, a fost identificat un alt vehicul cu 26 de refugiaţi afgani în interior, care prezentau simptome de hipotermie şi deshidratare.

Guvernul bulgar a informat că în 2022 autorităţile au împiedicat 190.000 de persoane să intre ilegal în ţară din Turcia, urmând ruta spre Serbia pentru a încerca să intre în Uniunea Europeană.

Până în prezent, în acest an, presiunea migratorie de la frontiera cu Turcia a crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.