Un mort şi trei dispăruţi în urma inundaţiilor din Italia

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 26-11-2016

Actualizat: 26-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ploile abundente care au căzut în toată Italia începând de joi şi au fost urmate de inundaţii s-au soldat cu moartea unei om şi dispariţia a trei, au anunţat sâmbătă media italiene, citate de AFP. Un pescar în vârstă de 73 de ani a murit în nordul ţării, nu departe de Genova, în Liguria. În Piemont, regiunea vecină, o persoană de 70 de ani care îşi căuta caii a fost dată dispărută de vineri.

Doi bărbaţi au fost daţi dispăruţi în sudul ţării, în Sicilia. Un agricultor de circa 60 de ani a dispărut în zona Agrigento, în timp ce un bărbat de 74 de ani, care se întorcea acasă cu un scooter, potrivit familiei sale, a dispărut la Messina. Chiar dacă ploile au încetat în cea mai mare parte a ţării, protecţia civilă a menţinut codul roşu pentru sâmbătă în anumite zone din Calabria, în sudul ţării, şi în părţi din Lombardia şi Emilia-Romagna, în nord. Numai în Piemont, regiunea cea mai afectată de intemperii în ultimele două zile, sute de persoane au fost evacuate şi pagubele sunt evaluate la peste 100 de milioane de euro. La Torino, capitala regiunii Piemontului, creşterea Padului a făcut vineri ca două vedete turistice fără pasageri să fie luate de ape şi proiectate în pilonii de susţinere a unui pod. Una dintre cele două ambarcaţiuni, avariată de trunchiurile de arbori ajunse în apele fluviului, s-a scufundat.

Întreaga Italie a fost afectată, în diverse grade, de valul de intemperii, inclusiv capitala Roma sau centrul ţării, unde se află zonele cele mai devastate de recentele seisme şi pe care preşedintele republicii, Sergio Mattarella, a renunţat vineri să le viziteze tocmai din cauza vremii nefavorabile, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri