Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un mult aşteptat lungmetraj biografic dedicat lui Michael Jackson va intra în producţie anul acesta

rollingstone.com
Michael Jackson

Un mult aşteptat lungmetraj biografic dedicat lui Michael Jackson va intra în producţie anul acesta, scrie The Guardian.

Intitulat ''Michael'', filmul va fi regizat de Antoine Fuqua, care are în portofoliu pelicule precum ''Training Day'' (2001), ''The Equalizer'' (2014), Emancipation (2022). Scenariul este semnat de John Logan, nominalizat de trei ori la Oscar, şi care a scris scenariile peliculelor ''Gladiator'' şi ''Skyfall'', potrivit Agerpres.

Pelicula va fi realizată în colaborare cu executorii averii cântăreţului, John Branca şi John McClain, care vor face parte din echipa de producţie, alături de Graham King, care a colaborat şi la ''Bohemian Rhapsody''.

''Primele filme din cariera mea au fost videoclipuri muzicale şi cred în continuare că amestecul de film şi muzică este o parte importantă din personalitatea mea'', a precizat Fuqua într-un comunicat. ''Din punctul meu de vedere, nu există un alt artist cu puterea, carisma şi geniul muzical al lui Michael Jackson. Am fost inspirat să fac videoclipuri muzicale urmărind-i munca - a fost primul artist de culoare care a avut succes la MTV. Muzica lui şi imaginile acelea fac parte din viziunea mea asupra lumii, iar şansa de a-i spune povestea, însoţită de muzică, pentru marele ecran a fost irezistibilă'', a mai spus regizorul.

Potrivit Hollywood Reporter, studiourile Lionsgate au precizat că filmul va acorda atenţie ''tuturor aspectelor din viaţa lui Jackson'', pe când revista Deadline a relatat că biografia va aborda ''fără ocolişuri'' şi probleme mai dificile. După lansarea documentarului HBO în două părţi ''Leaving Neverland'' în 2019, care făcea referire la acuzaţii de abuzuri sexuale asupra unor minori săvârşite de Jackson, administratorii averii cântăreţului au catalogat pelicula drept ''defăimare în stil tabloid'' şi au susţinut în continuare nevinovăţia cântăreţului.

''Michael'' urmează musicalului de pe Broadway ''MJ'', care a fost un succes de box office, cu încasări de peste 83 de milioane de dolari, dar care nu a întrunit aprecierile unanime ale criticii. Jurnalistul The Guardian Adrian Horton a descris spectacolul ca ''fascinant'', dar ''într-un final inconfortabil''.

Pelicula biografică despre trupa Queen, ''Bohemian Rhapsody'', a fost un succes răsunător la lansare, obţinând încasări de 910 milioane de dolari, în timp ce ''Elvis'' a obţinut venituri din vânzarea de bilete de 287 de milioane de dolari în 2022; filmul biografic dedicat lui Whitney Houston, ''I Wanna Dance with Somebody'', abia a strâns 50 de milioane de dolari de la lansarea în cinematografe luna trecută. Alte pelicule biografice, despre Amy Winehouse, respectiv Leonard Bernstein, urmează să fie lansate în cursul acestui an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.