Un musical dedicat cântăreţei Cher va avea premiera pe Broadway în 2018

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 07-06-2017

Actualizat: 07-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un musical dedicat vieţii şi carierei cântăreţei Cher va avea premiera pe Broadway în anul 2018, a anunţat artista americană, marţi, prin intermediul unui mesaj publicat pe contul ei de Twitter, informează contactmusic.com. "Tocmai am vorbit la telefon cu scenaristul şi regizorul musicalului. Va fi un spectacol într-un teatru, cu actori, dansatori, cântăreţi. Va fi jucat pe Broadway în 2018", a dezvăluit cântăreaţa americană.

Show-ul va fi regizat de Jason Moore, cunoscut pentru musicalul "Avenue Q", dar şi pentru popularul lungmetraj "Pitch Perfect", şi va fi produs de Jeffrey Seller şi Flody Suarez, doi dintre producătorii musicalului "Hamilton". Potrivit Playbill, "în această producţie, personajele Babe, Lady şi Star o vor reprezenta pe Cher în diferite momente ale vieţii sale - începând cu o adolescentă care se îndrăgosteşte de Sonny Bono (Babe), un star muzical de succes care sfidează canoanele industriei de divertisment (Lady) şi doamna pe care o cunoaştem în zilele noastre, cu o experienţă de viaţă fascinantă, succes şi eşecuri (Star)", conform Agerpres.

Producătorii se află în căutarea actorilor care îi vor interpreta pe părinţii lui Cher, Bob Mackie, David Geffen, Gregg Allman, Robert Altman, Rob Camilletti şi Sigmund Freud. Cher şi-a început cariera în 1962 făcând backing vocals pentru alţi muzicieni. A devenit însă cunoscută abia după ce a lansat o serie de piese de mare succes, precum "I Got You Babe", "The Beat Goes On" şi "All I Ever Need Is You" alături de soţul ei, Sonny Bono. S-a remarcat apoi şi în film şi în televiziune şi a revenit în muzică după vârsta de 50 de ani cu alte piese extrem de populare, precum 'Believe' şi "Strong Enough".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri