VIDEO Un nou atac american în Pacific - Trei presupuși traficanți de droguri au fost uciși

Autor: George Traicu

Publicat: 21-02-2026 08:51

Actualizat: 21-02-2026 08:57

Article thumbnail

Sursă foto: captura X

Forţele americane au efectuat vineri un nou atac în Pacific asupra unui vas cu presupuşi traficanţi de droguri, ucigând trei persoane, a anunţat armata SUA, în cadrul unei campanii care durează de şase luni, potrivit AFP.

Această nouă lovitură, anunţată pe platforma X de către comandamentul militar american pentru America Latină şi Caraibe, creşte la 150 persoanele ucise de la începutul - în septembrie trecut - a campaniei de lovituri împotriva ambarcaţiunilor unor presupuşi traficanţi de droguri.

La fel ca în alte cazuri de la lansarea acestei campanii, armata a postat pe reţelele de socializare o înregistrare video a atacului, în care se vede un vas spulberat de o explozie, filmată din aer.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump nu a furnizat niciodată dovezi solide care să susţină afirmaţia că navele vizate ar fi fost implicate în traficul de droguri.

Legalitatea acestei campanii, care vizează oficial cartelurile care alimentează traficul de droguri în SUA, suscită o dezbatere aprinsă în întreaga lume şi în cadrul clasei politice americane. Experţi şi responsabili ONU au denunţat execuţii extrajudiciare, potrivit AFP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri