Într-un caz similar familiei Bodnariu, Petru și Camelia Furdui au rămas fără cei 7 copii, care le-au fost luați de Protecția Copilului din Germania și dați spre plasament, separat, în trei grupuri, către trei familii diferite. În perioada 6-9 iulie, alături de colegul senator Titus Corlățean, m-am deplasat pentru o misiune oficială în Germania pentru a face demersuri pentru urgentarea reîntregirii familiei.În prima parte a vizitei au fost prezenți pentru susţinerea misiunii o serie de reprezentanţi ai asociaţiilor şi comunităţilor româneşti din Germania, Franţa şi Italia, precum şi înalţi reprezentanţi ai bisericii creştine evanghelice din care face parte familia Furdui, atât din România, cât şi din Germania şi Europa de Vest.Programul a inclus contacte oficiale cu autorităţi ale guvernului și Parlamentului landului, responsabili politici și ai administrației districtului în care locuiește familia, responsabili cu competențe în materie de protecția minorilor, la nivel local şi la nivelul landului, precum şi întâlniri cu părinţii, comunitatea românească din regiune şi comunitatea religioasă. Totodată, a inclus la Berlin întâlniri cu înalţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe din Germania şi ai Bundestag-ului.Și de această dată binele va învinge! Vom face tot ce este posibil pentru ca familia Furdui să fie împreună din nou. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! Sursa Facebook, Ben Oni Ardelean
Un nou caz Smicală, Petru și Camelia Furdui au rămas fără cei 7 copii, care le-au fost luați de Protecția Copilului din Germania
București
13°C
Articole Similare

21
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
21

4.656
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.656

5.301
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.301

7.967
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.967

546
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
546

5.875
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.875

5.823
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.823

3.981
Român împușcat mortal de mai mulți cetățeni chinezi, după un schimb de focuri într-un restaurant din Spania
3.981

460
Coșmar într-un apartament din Viena: Româncă ținută captivă și forțată să se prostitueze
460

74
România, 'pepinieră de Mata Hari'? Încă o româncă, arestată în Germania pentru spionaj. Val de cazuri suspecte care duc spre Rusia
74

3.490
Român ucis într-o parcare din Spania, după ce a prins un hoț la furat motorină
3.490

8.065
Răsturnare de situație în cazul româncei reținute pentru spionaj, după ce a încercat să pătrundă în baza cu submarine nucleare a Marii Britanii
8.065

88
Românii din diaspora pot accesa credite ipotecare, prin Libra Internet Bank
88
















Comentează