Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou 'greu' din lumea arabă în Premier League - Prințul Mohammed bin Salman cumpără un club de tradiție

Middle East Eyes
prinţul moştenitor Mohammed bin Salman

Presa engleză scrie despre iminentul anunţ al vânzării clubului Newcastle United, acum pe penultimul loc în Premier League, prinţului moştenitor al coroanei Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, în schimbul sumei de 300 de milioane de lire sterline (peste 350 de milioane de euro), notează news.ro.

Newcastle va intra astfel în galeria marilor grupări deţinute de investitori din Zona Golfului, ca PSG şi Manchester City.

Bin Salman este prinţul moştenitor al Arabiei Saudite şi, în acestă calitate, conduce Fondul de investiţii publice din Arabia Saudită, grup care intenţionează să preia o cotă de 80 la sută din acţiunile clubului Newcastle. Dacă tranzacţia se va perfecta, Bin Salman va deveni al patrulea cel mai bogat proprietar din Premier League.

Averea lui personală este estimată la şapte milioane de lire sterline (8,25 miliarde de euro), scrie mirror.co.uk.

Cel mai bogat proprietar din Premier League este Şeicul Mansour din Emiratele Arabe Unite (Manchester City), cu o avere estimată la 17 miliarde de lire sterline. Urmează proprietarul clubului Chelsea, rusul Roman Abramovici (9,2 miliarde de lire sterline), şi proprietarul clubului Arsenal, americanul Stan Kroenke (8 miliarde de lire sterline).

Totuşi, Bin Salman se află în fruntea unui fond de investiţii de 260 de miliarde de lire sterline, unul dintre cele mai bogate de pe planetă.

Bin Salman, în vârstă de 34 de ani, îndeplineşte o serie de roluri politice în ţara sa, printre care vicepremier şi ministru al apărării.

În iunie 2017, tatăl său, regele Salman, şi-a desemnat fiul prinţ moştenitor, făcându-l succesor la tronul saudit şi conducătorul de zi cu zi al ţării.

Bin Salman a încercat să cumpere un club mai titrat din Premier League, Manchetser United, deţinut de familia americană Glazer, dar nu a reuşit.

Prinţul saudit consideră sportul şi a divertismentul ca modalităţi de a schimba percepţiile globale despre Arabia Saudită, acuzată că nu respectă drepturile omului şi continuă să asuprească femeile.

Bin Salman doreşte să promoveze o imagine pozitivă pe scena internaţională şi a introdus reforme sociale pentru a îmbunătăţi respectarea drepturilor omului în ţară şi pentru a le oferi femeilor mai multă libertate, deşi practicile abuzive continuă în statul din Golf.

Newcastle este un club fotbat în 1892, care este deţinut din 2007 de miliardarul britanic Mike Ashley.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.