O navă de război rusească s-a apropiat foarte mult de un crucişător american într-un nou incident joi în Marea Mediterană, potrivit armatei SUA, care a denunţat "lipsa de profesionalism" a navei ruseşti, informează AFP.
Crucişătorul lansator de rachete USS San Jacinto era prezent în Mediterana în cadrul operaţiunii "Inherent Resolve" (determinare absolută), lansată în august 2014 pentru a lovi poziţiile grupării Statului Islamic (SI).
Potrivit comandamentului european al armatei americane, fregata rusească Iaroslav Mudrîi "a manevrat spre" San Jacinto, până la punctul de a fi la "o proximitate nejustificată" de crucişătorul american, potrivit unei declaraţii transmise duminică agenţiei France Presse.
Nava rusească şi-a schimbat apoi direcţia şi a manevrat în urma USS San Jacinto, care "nu a fost deloc ameninţat de aceste manevre haotice" ale lui Iaroslav Mudrîi, a precizat armata americană.
Potrivit comandamentului european, mişcările fregatei ruseşti relevă o "lipsă de profesionalism".
"Suntem preocupaţi de fiecare dată de manevrele lipsite de profesionalism care se produc în mare", a comentat armata americană.
Pentru armata americană, "aceste acte pot conduce la o escaladare nejustificată a tensiunilor între ţări şi la erori de calcul sau accidente periculoase".
Ruşii şi americanii s-au acuzat deja reciproc de manevre periculoase în timpul unui alt incident care a implicat, în aceeaşi zonă, Iaroslav Mudrîi şi distrugătorul american USS Gravely, la 17 iunie.AGERPRES
Un nou incident între două nave de război americană şi rusească în Mediterana
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.467
Presa rusă: Republica Moldova trece pe şinele militare
1.467

29
Scandal în Pakistan: Sute de copii au fost infectați cu HIV
29

22
Aproape 200 de victime în urma ploilor torenţiale şi a viiturilor, în Afganistan
22

38
Grevă la Lufthansa - Sute de zboruri au fost anulate în Germania
38

1.295
VIDEO Dans viral - Un viitor ministru ungar face spectacol pe scenă după victoria lui Peter Magyar
1.295

96
Hezbollah respinge negocierile cu Israelul: Nu vom respecta niciun acord
96

85
Furtuni puternice în sudul Italiei - Două persoane și-au pierdut viața
85

5.803
Întrebarea momentului în Ungaria: Va ajunge Viktor Orbán la închisoare? Răspunsul lui Péter Magyar
5.803

4.221
VIDEO Cade un bastion politico-militar: Trupele de comando israeliene vor avea controlul deplin asupra orașului Bint Jbeil în câteva zile
4.221

72
Serghei Lavrov, în vizită în China pentru discuţii privind problemele internaţionale actuale
72

3.579
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
3.579

1.544
Apare clona perfectă a lui Mark Zuckerberg: Cu greu vor mai putea fi deosebiți
1.544

79
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Australia va participa la summitul iniţiat de guvernele britanic şi francez
79
















Comentează