Un nou pas împotriva tăierilor ilegale, Guvernul a decis: Este interzisă expedierea lemnului din pădure pe timp de noapte

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 25-03-2022

Actualizat: 25-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: sobemoderne.ro

Ministrul Mediului Tánczos Barna a anunțat vineri că Guvernul a adoptat o hotărâre prin care este interzisă expedierea lemnului din pădure pe timp de noapte.

Conform ministrului, prin Hotărârea de Guvern adoptată vineri se interzice emiterea de avize de însoțire a materialelor lemnoase de la locul de recoltare în intervalul orar 20.00-7.00, pentru lunile octombrie-martie, și în intervalul orar 22.00-6.00, pentru lunile aprilie-septembrie.

„Marcăm Ziua națională a pădurilor cu încă un pas împotriva tăierilor ilegale”, a afirmat Tánczos Barna.

Potrivit acestuia, sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 2.0 a fost dezvoltat astfel încât să nu se mai permită emiterea avizelor de însoțire în aceste intervale orare, iar autoritățile de control vor avea acces extins la datele din aplicație pentru a combate mai eficient activitățile ilegale din domeniul silvic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri