Un nou RECORD pentru SUA: Producții record de petrol și gaze

Autor: Andreea Traicu

Publicat: 29-07-2018

Actualizat: 29-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Statele Unite ale Americii au înregistrat, în luna iunie, noi praguri record privind producția de gaze și petrol. Cererea a atins cel mai mare nivel din 2007 încoace, iar rafinăriile au lucrat la cea mai mare întensitate a ultimilor 13 ani, se arată în datele centralizate de American Petroleum Institute (API), potrivit Mediafax.

În trimestrul II 2018, producția de petrol a Statelor Unite a atins cifra record de 10,7 milioane de barili / zi, în timp ce cea a gazului natural a urcat până la 462,508 de metri cubi / zi.

Nivelul mare al producției s-a datorat creșteri capacității de utilizare a rafinăriilor, până la 96%, cel mai mare nivel din 2005 încoace, acestea procesând echivalentul a 18 milioane de barili / zi. În același timp însă, și cererea a crescut, ajungând la 20,6 de milioane de barili / zi, cel mai mare nivel din 2007 încoace. Această evoluție a fost simultană și cu o scădere a stocurilor de petrol americane, pe 20 iulie fiind raportată o descreștere cu 6,1 milioane de barili.

Estimările anterioare ale American Petroleum Institute (API) puseseră descreșterea la 4,2 milioane de barili.

În ciuda producției mari, Statele Unite nu pot acoperi toate necesitățile economice. În 2017, de exemplu, Administraţia Americană pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA) a raportat importuri de încă 10,1 milioane de barili / zi, din 84 de țări. Din acest total, 79% din importuri au fost de petrol.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri