Un nou remediu pentru depresie - Ce este terapia cu mirosuri

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 21-02-2024

Actualizat: 21-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: playtech.ro

Un număr de 32 de adulți diagnosticați cu depresie clinică au participat la un studiu. Ei au fost rugați să adulmece 24 de mostre de mirosuri din borcane de sticlă, care puteau fi plăcute, neutre sau neplăcute. Persoanele cu depresie și-au amintit mai multe lucruri când au fost expuse la mirosuri familiare, notează Mediafax.

Terapia cu mirosuri i-ar putea ajuta pe cei care suferă de depresie să evite gândirea excesivă, spun cercetătorii. De exemplu, dacă o persoană ce suferă de această boală aude cuvântul „petrecere”, se poate gândi automat la „Nu sunt prea des invitat la petreceri”. În schimb, cineva care nu e diagnosticat cu depresie, ar putea reacționa altfel la cuvântul „petrecere”: își poate aminti o zi de naștere din copilărie sau o sărbătoare recentă la un prieten.

„Nu este vorba că pacienții depresivi nu au amintiri – ci că au probleme în a le accesa”, a declarat Kymberly Young, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea din Pittsburgh, conform NBC News, citat de Aleph News.

Un studiu publicat marți în JAMA Network Open, realizat Young și de echipa sa, sugerează că mirosurile familiare ar putea ajuta la deblocarea acestor amintiri. În cadrul cercetării, persoanele cu depresie și-au amintit mai multe lucruri atunci când au fost expuse la mirosuri familiare, cum ar fi cafeaua măcinată sau tutunul, decât atunci când au auzit cuvintele ce corespundeau acelor mirosuri.

32 de adulți diagnosticați cu depresie clinică au participat la acest studiu. Ei au fost rugați să adulmece 24 de mostre de mirosuri din borcane de sticlă, care puteau fi plăcute, neutre sau neplăcute. Printre mirosuri se numărau portocală, lavandă, extract de vanilie, chimen, whisky, vin roșu, ketchup, sirop de tuse, dezinfectant și cremă de pantofi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri