Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou scandal financiar bubuie în Germania: undă de șoc pe piața imobiliară

finanzaonline.com
germania alegeri

După frauda Wirecard, falimentul Greensill, ameninţarea prăbuşirii Deutsche Bank şi scandalul Dieselgate, care aproape că a pus pe butuci măreaţa industrie auto germană, un nou pericol ce ar putea zdruncina pieţele se profilează în Germania.

Grupul imobiliar Adler se luptă să scape de acuzaţii formulate de un short seller, adică un investitor care pariază pe declinul companiei, acuzaţii ce au dus la prăbuşirea acţiunilor. Compania caută să-şi reducă datoriile după ce s-a îndatorat în ritm record în ultimii ani, profitând de costul scăzut al creditului şi de apetitul crescut al investitorilor pentru active riscante.

Adler a anunţat că va scoate la vânzare peste 15.000 de proprietăţi în încercarea de a muta centrul atenţiei dinspre acuzaţiile ce-i sunt aduse de un short seller, scrie MarketWatch, informează Mediafax.

Adler va vinde proprietăţile rivalei LEG Immobilien în schimbul a 1,49 miliarde de euro, suma urmând să ajute compania să-şi reducă datoriile.

Anunţul vine într-o perioadă turbulentă pentru companie, recent acuzată că şi-a supraestimat valorile proprietăţilor de către short sellerul Viceroy Research din cadrul Fraser Perring. Adler a respins acuzaţiile. Valoarea acţiunilor grupului s-a prăbuşit cu peste 40% în ultima lună.

La sfârşitul săptămânii trecute, firma rivală Vonovia a cumpărat o opţiune pentru o participaţie de 13,3% în cadrul Adler.

Short sellerii şi-au îndreptat atenţia asupra Adler de la începutul anului, însă preţurile acţiunilor şi obligaţiunilor grupului au scăzut şi mai mult săptămâna trecută, când Viceroy a publicat un raport în care acuza compania de fraudă, înşelăciune şi rapoarte financiare eronate menite să-i „ascundă adevărata poziţie financiară, care este sumbră“, notează Bloomberg.

Ca răspuns la acuzaţii, grupul a anunţat că toate tranzacţiile şi rapoartele sale sunt evaluate de firme independente şi că a decis să desemneze consultanţi şi auditori externi pentru a revizui acuzaţiile, adăugând că va publica un răspuns la alte acuzaţii formulate de Viceroy ulterior.

Adler are legătură cu omul de afaceri austriac Cevdet Caner şi s-a extins în ultimii ani prin achiziţii bazate pe datorii, acumulând obligaţiuni şi credite de 8,4 miliarde de euro.

În septembrie 2020, Caner a fost achitat de o instanţă din Viena cu privire la acuzaţii ce au inclus crimă organizată, fraudă şi spălare de bani.

Autoritatea de reglementare a sectorului financiar din Germania, BaFin, a anunţat că analizează acuzaţiile aduse grupului.

Perring a fost unul dintre primii critici ai Wirecard, firma germană de plăţi prăbuşită anul trecut, dar a stârnit şi controverse. Luna trecută, Viceroy a fost amendat de autorităţile din Africa de Sud pentru publicarea unui raport înşelător cu privire la Capitec Bank Holdings.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.