Sarah Dzafce a fost deposedată de titlul de Miss Finlanda, după ce a publicat pe rețelele sociale o fotografie în care apărea făcând un gest rasist. Decizia a fost anunțată de organizația Miss Finlanda la câteva săptămâni după ce tânăra a reprezentat țara la concursul Miss Univers 2025, desfășurat în Thailanda.
Într-un comunicat oficial, organizatorii au precizat că retragerea titlului este o măsură de responsabilitate și nu o judecată asupra valorii personale a fostei câștigătoare. Reacția a venit după ce imaginea respectivă a fost intens distribuită și criticată la nivel internațional, transmite Mediafax.
Anterior, organizația colaborase cu Dzafce la publicarea unui mesaj de scuze, în care aceasta a recunoscut impactul gestului său și și-a exprimat regretul față de persoanele afectate, în special față de comunitatea asiatică. Conducerea Miss Finlanda a subliniat că nu tolerează rasismul sau comportamentul discriminatoriu sub nicio formă și că a așteptat revenirea concurentei în Finlanda pentru a analiza situația în mod direct.
Sarah Dzafce va beneficia de sprijin terapeutic și consiliere media până în 2026 și va putea participa, în viitor, la evenimentele organizației, potrivit CEO-ului Miss Finlanda, Sunneva Sjögrén. Titlul de Miss Finlanda 2025 i-a fost acordat Tarăi Lehtonen, clasată pe locul al doilea, care a declarat că privește această poziție ca pe o responsabilitate publică.
Cazul din Finlanda vine într-un context tensionat pentru industria concursurilor de frumusețe, marcat recent și de scandalul de la Miss Univers, unde concurenta din Mexic, Fátima Bosch, a fost umilită public de un director de concurs din Thailanda. Înaintea competiției de la Bangkok, Bosch a fost certată într-o întâlnire transmisă live, fiind acuzată că nu a promovat suficient țara gazdă. Tentativa acesteia de a răspunde a fost întreruptă, iar paza a fost chemată pentru a o scoate din sală.
Incidentul a declanșat un val de reacții internaționale, după ce mai multe concurente au părăsit sala în semn de solidaritate, fiind ulterior amenințate cu eliminarea. Scandalul a readus în discuție teme precum misoginia, abuzul de putere și limitele acceptabile ale comportamentului în competițiile internaționale de frumusețe.
În doar câteva săptămâni, două cazuri distincte, unul legat de rasism, celălalt de umilire publică, au pus sub semnul întrebării valorile, regulile și relevanța acestor concursuri într-un context global tot mai sensibil la discriminare și abuz.


































Comentează