Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un nou val de refugiaţi va ajunge în Germania

stirileprotv.ro
refugiati imigranti

Un prim grup de sirieni provenind din Turcia este aşteptat să sosească luni în Germania, în cadrul acordului dintre Uniunea Europeană (UE) şi Ankara menit să stăvilească afluxul de refugiaţi, a anunţat vineri, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne german, Tobias Plate. În paralel, o primă readmisie de refugiaţi şi migranţi din Grecia spre Turcia este prevăzută să aibă loc tot luni, conform unei alte prevederi a acestui acord, a confirmat joi seara premierul turc Ahmet Davutoglu.

Acest prim grup de refugiaţi sirieni aşteptaţi în Germania se va cifra la 'câteva zeci' într-o primă perioadă, 'mai ales familii cu copii', a adăugat Plate. Ei vor fi găzduiţi în Friedland, comună din apropierea oraşului Gottingen (vest), a precizat el. Cancelarul federal Angela Merkel este considerată marea susţinătoare a acestui acord controversat încheiat, la 18 martie, între Turcia şi cele 28 de ţări membre ale UE şi foarte criticat de organizaţii neguvernamentale şi de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Acordul prevede retrimiterea în Turcia, începând cu 20 martie, a tuturor persoanelor ajunse ilegal în Grecia, inclusiv a solicitanţilor de azil sirieni, având drept contrapartidă 'reinstalarea' în UE, dinspre Turcia, a câte unui sirian în schimbul fiecărui compatriot retrimis din Grecia, în limita maximă a 72.000 de locuri.

După încheierea acestui acord, afluxul spre insulele greceşti s-a redus, însă noii sosiţi continuă să se cifreze la sute. După închiderea rutei balcanice la sfârşitul lui februarie, circa 50.000 de exilaţi care nu intră sub incidenţa acordului UE-Turcia rămân blocaţi în Grecia, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.