Un număr de 35 de pacienţi cu COVID-19, în stare gravă, au fost trataţi la Spitalul Judeţean Brașov, iar peste o treime au decedat

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 30-04-2020

Actualizat: 30-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un număr de 35 de pacienţi cu coronavirus, în stare gravă, au fost trataţi, de la începutul pandemiei şi până în prezent, în secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, peste o treime dintre aceştia decedând.

Conform unei informări transmisă de purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Marius Leonte, din cei 35 de pacienţi în stare gravă trataţi în secţia ATI-Covid a spitalului, 13 au decedat, dintre aceştia 8 fiind bărbaţi şi 3 - femei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: S-ar pregăti un adevărat cutremur: Klaus Iohannis ar urma să-l debarce pe Ludovic Orban! O nouă femeie va fi premier? .

Potrivit sursei citate, toţi pacienţii decedaţi aveau comorbidităţi, iar vârsta medie a acestora este de 73,6 ani.

Totodată, Leonte a precizat că s-au început lucrările la spitalul modular, care va avea 28 de paturi de ATI.

Citește și: Scandalos! Un cunoscut medic acuză abuzuri ale Poliției! ‘Umilință și lipsă de politețe la adresa seniorilor’

În prezent, SCJU Braşov are 15 paturi ATI pentru pacienţii cu COVID-19 în stare gravă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri