Ministrul american al justiţiei, Bill Barr, le-a sugerat procurorilor federali să utilizeze o lege pedepsind actele de revoltă pentru a-i pune sub acuzare pe manifestanţii care comit violenţe, au raportat miercuri mai multe media, notează AFP potrivit Agerpres.
Bill Barr, unul din stâlpii administraţiei Donald Trump, a luat în considerare această opţiune, săptămâna trecută, în cursul unei discuţii telefonice cu procurorii federali din ţară, potrivit unor surse anonime citate de Wall Street Journal, CNN şi NBC.
Statele Unite se confruntă de la moartea lui George Floyd, un afro-american sufocat de un poliţist alb care i-a ţinut genunchiul pe gât, la 25 mai, cu cea mai mare mobilizare împotriva rasismului de la mişcarea pentru drepturi civile din anii 1960.
Defilările au fost umbrite uneori de violenţe şi altercaţii cu forţele de ordine, iar Donald Trump, candidat la propria succesiune, a făcut din acestea una din principalele sale teme de campanie.
Acuzând autorităţile locale democrate de toleranţă, preşedintele republican promite, dacă va câştiga scrutinul de la 3 noiembrie, să reinstaureze "legea şi ordinea" în ţară.
Pe acest fond, Bill Barr insistă de mai multe săptămâni asupra unui răspuns puternic al guvernului federal, deşi majoritatea crimelor şi infracţiunilor ţin de justiţia din cele 50 de state.
Circa 300 de persoane au fost deja arestate şi puse sub acuzare de justiţia federală, în special pentru incendierea clădirilor federale ori agresiuni asupra unor agenţi federali, a făcut cunoscut săptămâna trecută purtătoarea lui de cuvânt, Kerri Kupec.
Ministrul justiţiei doreşte să meargă mai departe şi le-a cerut procurorilor federali să ia în considerare puneri sub acuzare în baza unei legi rar utilizate care pedepseşte actele de revoltă împotriva guvernului.
Acest text ar putea fi dificil de aplicat într-o ţară unde libertatea de exprimare este garantată de Constituţie. Ultimele puneri sub acuzare pentru "revoltă", în 2012, contra unei miliţii armate din Michigan, s-au încheiat cu neînceperea urmării penale.
Un oficial al administraţiei Trump sugerează punerea sub acuzare pentru "revoltă" a manifestanţilor violenţi
Articole Similare

198
Donald Trump simte că informațiile privind moartea ayatollahului Ali Khamenei sunt ''corecte''
198

577
Donald Trump anunță moartea lui Ali Khamenei: 'Unul dintre cei mai malefici oameni din istorie este mort'
577

752
Purtătorul de cuvânt al MAE iranian declară că liderul suprem şi preşedintele sunt "teferi şi nevătămaţi"
752

2.204
CIA: Ayatollahul Ali Khamenei ar putea fi înlocuit de o figură dură a Gărzilor Revoluționare
2.204

66
Qatarul denunță o 'încălcare flagrantă' a suveranității, după atacul iranian asupra teritoriului său
66

1.628
Iranul solicită AIEA "organizarea unei reuniuni extraordinare şi urgente", după atacurile Israelului și SUA
1.628

4.211
FOTO VIDEO Alertă totală în Dubai: Cetățenii, trimiși în adăposturi. Gigi Nețoiu, live chiar din Emirate: 'S-a auzit o bubuitură puternică'
4.211

2.487
Trump: Iranului îi vor fi necesari „câțiva ani” pentru a se reface, după atacul americano-israelian / Președintele SUA a discutat cu șeful NATO
2.487

1.028
Marco Rubio a informat dinainte membri ai Congresului despre posibila acțiune militară vizând Iranul
1.028

1.636
Operațiunea împotriva Iranului este planificată să dureze „aproximativ o săptămână”, spun oficialii israelieni
1.636

122
Ministrul italian al Apărării a rămas blocat în Dubai, împreună cu familia sa, cu care se afla în vacanţă
122

4.588
VIDEO Ploaie de foc în Orientul Mijlociu - Iranul a lansat peste o sută de rachete asupra Israelului/ Daune și de partea americană
4.588

3.093
VIDEO Netanyahu: Semne tot mai clare că liderul suprem al Iranului ar fi 'dispărut'. Apel direct către iranieni - 'Ieșiți în stradă în masă și răsturnați regimul'
3.093

















Comentează