Directorul executiv al Federaţiei germane de fotbal (DFB), Andreas Rettig, a afirmat că organismele naţionale de conducere ar trebui să obţină compensaţii dacă un jucător decide să evolueze pentru o altă ţară, transmite DPA.
"Mi se pare nedrept că o schimbare a federaţiei are loc gratuit. Formarea trebuie să merite banii, inclusiv pentru formator. Vrem să adoptăm această abordare", a declarat Rettig pentru cotidianul Augsburger Allgemeine.
"Există jucători care au trecut prin echipele noastre de juniori şi tineret de la U15 la U21 şi apoi s-au alăturat unei alte federaţii. Desigur, antrenamentele sunt în mare parte responsabilitatea cluburilor, dar asociaţia are şi ea câţiva jucători în grija sa timp de până la 75 de zile pe an", a adăugat oficialul DFB.
Conform regulilor FIFA, forul fotbalistic mondial, jucătorii îşi pot schimba, în mod normal, eligibilitatea atâta timp cât nu au disputat niciun meci oficial al primei reprezentative pentru o anumită ţară. Orice modificare, cum ar fi o compensaţie pentru formare, ar trebui făcută de FIFA, scrie Agerpres.
Problema a reapărut recent în Germania, când talentatul atacant Can Uzun de la Eintracht Frankfurt a decis să joace pentru Turcia şi nu pentru Mannschaft.
Rettig a spus că "aceasta este una dintre principalele probleme legate viitor pentru DFB", deoarece "există o concurenţă reală pentru talente".
"Într-o ţară cu 80 de milioane de locuitori, există un anumit potenţial. Dacă părinţii şi familiile în general au legături puternice cu ţara lor de origine, este clar că şi jucătorii vor simţi acest lucru", a spus Rettig.
Comentează