Un oficial de la Kiev îi îndeamnă pe ucraineni să accepte pașapoartele rusești: 'Principalul lucru este supravieţuirea'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 01-05-2023

Actualizat: 01-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiri.md

Comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubinez, i-a sfătuit pe ucrainenii din teritoriile ocupate de Rusia să accepte paşapoartele ruseşti, relatează DPA și Agerpres.

"Principalul lucru este supravieţuirea", a spus Lubinez la televiziune, au relatat duminică noapte media locale.

"Guvernul va răspunde cu înţelegere, pentru că naturalizările se fac sub presiune", a declarat el.

Lubinez s-a exprimat "categoric" împotriva inculpării ucrainenilor care au primit cetăţenie rusă pentru "a supravieţui".

Totuşi, organizatorii procesului de naturalizare, care vor fi judecaţi drept "colaboratori", vor fi inculpaţi, a mai afirmat el.

Comentariile sale vin după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret conform căruia ucrainenii din teritoriile anexate formal de Kremlin în octombrie anul trecut vor fi consideraţi străini începând cu 1 iulie 2024.

Orice ucrainean fără permise de rezidenţă riscă atunci să fie expulzat, ca orice străin.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri