Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner a făcut un apel pentru noi discuţii cu privire la un acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi SUA, în ideea reluării negocierilor care au fost oprite de fostul preşedinte american Donald Trump, transmite Reuters preluat de agerpres.
Trump a pus capăt negocierilor cu privire la aşa-numitul Acord Transatlantic de Parteneriat Comercial şi Investiţii (TTIP) între Uniunea Europeană şi Statele Unite şi de asemenea a declanşat mai multe dispute comerciale cu blocul comunitar.
"Ar trebui să reluăm negocierile cu privire la un acord transatlantic de liber schimb. În special acum, în contextul crizei din Ucraina, a devenit clar cât de important este liberul schimb cu partenerii din întreaga lume care împărtăşesc valorile noastre", a declarat Christian Lindner, ministrul de Finanţe al celei mai mari economii europene, pentru cotidianul german Handelsblatt.
Este neclar însă care este sprijinul pentru reluarea acestor discuţii în Europa. În ultimii ani au existat oficiali europeni care s-au pronunţat în favoarea reluării discuţiilor cu Washingtonul, în timp ce alţii au avut o atitudine mai prudentă.
TTIP se prefigura a deveni cel mai mare acord regional de comerţ liber din istorie. Prima rundă de negocieri a avut loc în iulie 2013, având ca scop înlăturarea obstacolelor comerciale dintre cele două pieţe prin reducerea barierelor tarifare şi non-tarifare, respectiv uniformizarea reglementărilor de natură tehnică şi standardelor dintr-o gamă largă de sectoare economice.
Un oficial german cere reluarea discuţiilor pentru un acord transatlantic de liber schimb
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

51
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
51

3.561
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
3.561

25
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
25

3.631
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.631

125
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
125

5.177
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.177

127
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
127

5.006
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
5.006

2.250
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.250

1.367
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.367

1.485
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.485

9.422
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
9.422

279
România și alte state UE, notificate de CE că nu au transpus unele directive în legislația națională
279
















Comentează