Un om de afaceri belgian a murit aparent după ce a căzut de la fereastra unui apartament în centrul Moscovei, iar poliţia nu investighează acest incident ca o crimă, au anunţat mass-media ruse, potrivit AFP şi Agerpres.
Bruno Charles De Cooman era vicepreşedinte pentru cercetare şi dezvoltare al grupului rus Novolipetsk Steel (NLMK).
Cadavrul a fost găsit în apropiere de un imobil de 12 etaje datând din epoca stalinistă şi construit în faţa Kremlinului, potrivit unui responsabil citat de agenţia Interfax.
"Cauza morţii pare să fie căderea de la înălţime, probabil de la o fereastră", a precizat el.
Poliţia încearcă să clarifice cauzele exacte ale morţii, dar nu suspectează niciun motiv criminal, a adăugat sursa citată.
Conform unor surse citate agenţia TASS, bărbatul nu avea pe corp nicio urmă de la vreo altercaţie care să fi avut loc în apartamentul său din acel imobil.
Grupul NLMK a confirmat decesul, însă a precizat că nu va face niciun comentariu atât timp cât nu se va cunoaşte exact ce s-a întâmplat.
"Suntem devastaţi de veste şi le transmitem sincere condoleanţe apropiaţilor lui Bruno", a declarat preşedintele grupului, Grigori Fedorişin, într-un comunicat.
NLMK, care aparţine lui Vladimir Lisin, unul din cei mai bogaţi oligarhi ruşi, are ca angajaţi direcţi circa 2.500 de persoane în Europa, dintre care 1.000 în Belgia.
Un om de afaceri belgian a murit după ce a căzut de la fereastra unui apartament în centrul Moscovei
București
8°C
Articole Similare

22
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
22

222
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
222

496
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
496

880
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
880

48
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
48

801
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
801

35
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
35

3.254
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.254

1.646
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.646

1.495
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.495

2.964
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.964

1.020
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.020

1.534
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.534
















Comentează