Organizaţia neguvernamentală suedeză We Effect, care sprijină proiecte de luptă împotriva sărăciei în 20 de ţări, a anunţat că a pus capăt activităţilor sale în Nicaragua după 35 de ani de activitate, subliniind că "legea privind agenţii străini" o împiedică să continue să lucreze acolo, notează AFP preluat de agerpres.
"We Effect îşi va înceta operaţiunile în Nicaragua cu efect imediat", a explicat organizaţia într-un comunicat.
"Această decizie este o urmare a adoptării unei noi legislaţii care obligă toate persoanele şi organizaţiile primind fonduri din partea organismelor internaţionale să se înscrie ca agenţi străini", a precizat ONG-ul pe site-ul său.
Este primul ONG internaţional care se retrage din Nicaragua ca reacţie la această nouă lege ce a provocat un val de nemulţumire.
Parlamentul nicaraguan, unde preşedintele Daniel Ortega este majoritar, a adoptat la 15 octombrie acest text impunând persoanelor şi organismelor care primesc finanţare din exteriorul ţării să se înregistreze înainte de 14 ianuarie ca "agenţi străini" pe lângă Ministerul de Interne şi apoi să prezinte regulat rapoarte de activitate.
Pentru promotorii acesteia, legea vizează să apere suveranitatea ţării şi să lupte împotriva ingerinţelor externe.
Secretarul general al organizaţiei We Effect, Anna Tibblin, citată în comunicat, a menţionat că legea "constituie un nou exemplu că spaţiul democratic se reduce în lume".
Activităţile acestui ONG sunt finanţate în principal de Agenţia suedeză pentru dezvoltare internaţională, potrivit paginii sale de internet.
Un ONG suedez se retrage din Nicaragua cauza legii `privind agenţii străini`
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

196
BREAKING Donald Trump anunță că o înlocuiește din funcție pe Kristi Noem, controversata secretară a Securității Interne din SUA
196

20
NATO și-a consolidat postura în materie de apărare antirachetă balistică pentru întreaga alianţă
20

1.792
Israel și SUA vor ataca buncărele Iranului. Ce 'comori' se ascund îngropate adânc în pământ
1.792

2.302
VIDEO Zelenski îl amenință voalat pe Viktor Orban: 'Dacă va bloca banii, îi vom da adresa Armatei Ucrainene, să îl sune ei'
2.302

66
Statele Unite au votat împotriva unei rezoluţii a AIEA de condamnare a atacurilor asupra reţelei electrice a Ucrainei
66

4.254
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din O. Mijlociu se dezlănţuie împotriva lui Trump: „Cine i-a dat autoritatea să târască regiunea într-un război?”
4.254

2.849
S-a întors roata: Donald Trump i-a cerut ajutorul lui Zelenski pentru a lupta împotriva dronelor iraniene
2.849

48
Fostul viceministru rus al apărării, Ruslan Tsalikov, a fost arestat pentru corupţie
48

1.527
Escaladarea conflictului din Iran devine „arma secretă” al lui Viktor Orban pentru campania electorală
1.527

2.961
Motivul pentru care Iranul lovește în vecinii care nu s-au implicat în conflict. Atacurile fac parte din 'strategia apărării avansate'
2.961

74
Au simțit un cutremur, dar credeau că insula a fost bombardată de Iran. Sicilienii au sunat îngroziți la serviciile de urgență
74

3.056
Trump invocă precedentul Venezuela și anunță că vrea să fie implicat în alegerea noului lider al Iranului: "Fiul lui Khamenei este inacceptabil"
3.056

2.734
Dezvăluiri despre atacul din Cipru: Drona care a lovit baza britanică a avariat hangarul avioanelor americane de spionaj (The Sun)
2.734

















Comentează