Un oraş chinez și-a testat toți cei 10 milioane de locuitori în patru zile

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 15-10-2020

Actualizat: 15-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: CNBC

Un oraş chinez i-a testat pe toţi rezidenţii săi - aproape 10 milioane de persoane - pentru coronavirus în doar patru zile, în urma apariţiei unui mic focar de COVID-19, au anunţat joi autorităţile locale, citate de DPA.

În total, 13 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost depistate începând din weekendul trecut în orașul Qingdao. Toate cazurile depistate erau asociate cu un spital local.

Un număr total de 9,94 milioane de probe au fost recoltate, din care 7,6 milioane au fost deja procesate până joi dimineaţă.

Autorităţile din Qingdao au utilizat metoda "probelor comasate", ce constă în recoltarea probelor individuale ale rezidenţilor şi procesarea lor în grupuri de câte 10 probe, simultan, în cadrul unor teste de amplificare a acidului nucleic.

Dacă rezultatul unui astfel de grup (de 10 probe comasate) iese pozitiv, toţi cei 10 rezidenţi sunt notificaţi şi vor trebui să se supună unor teste individuale de amplificare a acidului nucleic, potrivit Comisiei Municipale pentru Sănătate din Qingdao.

Persoanele din alte oraşe care au călătorit recent la Qingdao au fost somate de angajatorii lor şi de comitete locale să se supună şi ele unor astfel de teste de amplificare a acidului nucleic.

Directorul Comisiei Municipale pentru Sănătate din Qingdao, Sui Zhenhua, a fost suspendat din funcţie din cauza reapariţiei noului coronavirus, a raportat agenţia de presă Xinhua.

Cu excepţia focarului din Qingdao, China a raportat în ultimele săptămâni doar infectări cu noul coronavirus importate din străinătate.

China a ţinut sub control răspândirea virusului graţie unor măsuri stricte, precum monitorizarea deplasărilor populaţiei, plasarea în carantină a unor oraşe şi interdicţii de intrare în ţară şi în anumite zone.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri