Un politician cu probleme penale, băgat în spital, în STARE GRAVĂ: S-a implicat într-o bătaie generală / FOTO

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 10-08-2017

Actualizat: 11-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: adevarul.ro

Un politician cu probleme penale a fost băgat în spital. Acesta s-a implicat într-o încăierare, dar a sfârşit prin a fi bătut crunt. Este vorba despre fostul primar din Băicoi, Ciprian Stătescu. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din Ploieşti, cu multiple răni, după ce a fost implicat într-un scandal care s-a petrecut la unul dintre restaurantele din localitate, conform adevarul.ro.

Citește și: Dragoș Pătraru și Starea Nație pleacă de la Digi24! Cu ce altă televiziune a încheiat contract

Martorii spun că scandalul ar fi început între mai multe persoane, pe fondul consumului de alcool. Fostul edil se afla la una dintre mese şi ar fi intervenit în încercarea să aplaneze conflictul, însă totul a degenerat într-o încăierare. Se pare că Stătescu a fost atacat cu o sticlă spartă. Deocamdată nu este clar dacă fostul primar a fost înjunghiat sau s-a lovit în cădere, cert este că la faţa locului a fost solicitat ajutorul Serviciului de Ambulanţă Prahova.

Vezi şi: Cristian Boureanu are noi 'adepţi'! Un afacerist s-a BĂTUT cu polițiștii, în București: Pe unul l-a lovit cu capul în gură / VIDEO

Ciprian Stătescu a fost luat cu targa şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Ploieşti, starea lui fiind una stabilă. Stătescu a fost primarul oraşului Băicoi până în luna decembrie a anului trecut, dar a rămas fără mandat în urma unei condamnări definitive într-un dosar în care a fost găsit vinovat pentru conflict de interese, mai spune sursa citată.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri