Un poliţist a fost rănit luni dimineaţa într-un atac cu cuţitul la Cannes, în sudul Franţei. Atacatorul a fost "neutralizat", a anunţat ministrul francez de interne Gerald Darmanin, precizând că este avută în vedere "pista teroristă", transmit Reuters şi AFP.
Potrivit postului BFM TV, care citează o sursă din poliţie, atacatorul a deschis portiera unei maşini de poliţie care staţiona în faţa unui comisariat şi l-a înjunghiat pe ofiţerul care se afla la volan, după care a încercat să atace şi un alt poliţist aflat în vehicul, dar un al treilea coleg al lor din maşină a tras cu arma din dotare, rănindu-l grav pe agresor.
Poliţistul înjunghiat a fost salvat de vesta antiglonţ, au indicat surse din poliţie citate de AFP, potrivit cărora agresorul a afirmat că acţionează "în numele profetului".
Ministrul Darmanin a menţionat pe Twitter că se va duce "imediat" la faţa locului pentru a-şi oferi sprijinul "poliţiei naţionale şi oraşului Cannes".
Atacul survine în contextul în care criminalitatea şi terorismul se numără între principalele preocupări ale alegătorilor francezi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvara anului viitor.
Un poliţist a fost rănit într-un atac cu cuţitul la Cannes - Autoritățile investighează o posibilă pistă teroristă
București
7°C
Articole Similare

155
Apare clona perfectă a lui Mark Zuckerberg: Cu greu vor mai putea fi deosebiți
155

11
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Australia va participa la summitul iniţiat de guvernele britanic şi francez
11

387
Scaunele din avioane nu sunt toate la fel. Specialiștii au realizat un clasament inedit al companiilor aeriene
387

47
Smotrich critică comentariile liderului german cu privire la Cisiordania: „Nu ne veți mai forța să intrăm în ghetouri”
47

80
Xi Jinping acuză ”legea junglei” din politica inernațională și îl asigură pe Pedro Sabchez că Spania e de parte corecta a istoriei
80

1.108
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
1.108

107
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
107

3.538
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
3.538

4.698
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
4.698

7.158
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
7.158

3.808
'Mă întristează faptul că a pierdut': J.D. Vance, mesaj de ultim moment, după rezultatul electoral din Ungaria
3.808

4.149
Aceasta este singura țară din lume care își poate asigura complet hrana. Cum stau lucrurile în privința României
4.149

2.804
De ce acest alegător dezamăgit al lui Donald Trump petrece zilnic ore întregi cercetând dosarele Epstein
2.804
















Comentează