Un poliţist din municipiul Brad a reuşit să cucerească vârful Island Peak (6.189 m), din Munţii Himalaya, apreciat ca unul dintre "vârfurile tehnice" din acest masiv, comparabile cu Everestul, performanţa alpinistului Radu Pavel finalizându-se la capătul unei ascensiuni dificile, care a durat şase ore şi jumătate.
Radu Pavel a început urcuşul spre vârful Island Peak marţi dimineaţa şi a fost nevoie să traverseze mai multe pasaje peste crevase şi să se folosească de coardă pentru a ajunge până pe culme.
"Ascensiunea a fost deosebit de dificilă, a început la ora 00,45, şi la ora 07,15 Radu Pavel a atins vârful, după multe urcări pe coardă şi pasaje delicate peste crevase. Temperatura la începutul ascensiunii a fost de minus 25 grade Celsius, fără să treacă de 0 grade pe parcursul ascensiunii'', a scris miercuri, pe pagina sa de socializare, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, aflat în legătură permanentă cu alpinistul.
Pe parcursul expediţiei până la Tabăra de Bază Everest, Radu Pavel a fost însoţit de Alexandru Todor, poliţist local în municipiul Brad.
Cei doi alpinişti au reuşit, sâmbătă, să cucerească un prim obiectiv, vârful Kallapatar (5.643 m). Urcuşul pe vârful Kallapatar a avut loc pe o temperatură de minus 10 grade Celsius, cei doi tineri apreciind că au avut parte de o vedere minunată spre Everest, care se afla la 4 km de ei.
Expediţia echipei din Brad a început pe 28 septembrie şi a fost programată să dureze 20 de zile.
Un poliţist din Brad a cucerit vârful Island Peak, din Munţii Himalaya
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.197
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
1.197

41
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
41

1.652
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
1.652

56
La pas spre Ierusalim...
56

2.194
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.194

3.176
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.176

4.449
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.449

5.104
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
5.104

770
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
770

1.083
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.083

853
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
853

1.100
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
1.100

3.158
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
3.158
















Comentează